Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actorul britanic Michael York a fost diagnosticat cu o boală rară

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 29 aprilie 2013 ·

Actorul britanic Michael York, cunoscut pentru rolul său din Austin Powers, a fost diagnosticat cu amiloidoză, o maladie sangvină rară.

Conform DigitalSpy, actorul de 71 de ani a fost diagnosticat inițial cu cancer de oase, însă ulterior medicii au descoperit că au de-a face cu amiloidoză, o afecțiune metabolică progresivă incurabilă, caracterizată prin formarea unor depozite anormale de proteine în unul sau mai multe organe.

"Mi-am pierdut vocea, complet, iar acest fapt este, pentru un actor, puţin cam alarmant. Acum, mi-a revenit într-un fel. În timpul chimioterapiei, din păcate, mi-a căzut tot părul. Faţa mea este acum puţin cam umflată. Probabil din cauza medicamentelor, dar şi din cauza bolii în sine. S-au format depozite (de proteine) peste tot", a declarat Michael York.

Cel mai popular rol al actorului britanic este cel al lui Basil Exposition din seria Austin Powers. Recent, el a avut apariții în producții TV de mare succes ca Fetele Gilmore, Cum am cunoscut-o pe mama voastră și Războiul Stelelor: Războiul clonelor

RECOMANDĂRILE EDITORILOR SCANDALOS. Motivarea eliberării judecătoarei Antonela Costache: „Moralitatea şi legăturile strânse cu familia o vor ajuta să revină la viaţa normală!”Nelu Iordache este judecat pentru o ”țeapă” de sute de milioane de euroUPDATE. Explozie puternică în Praga: Cel puțin 55 de răniți. Trei sau patru oameni ar putea fi morţi | FOTO

CELE MAI POPULARE ŞTIRICum arată ROCHIA care s-a epuizat din magazine la O ORĂ după ce a fost purtată O DATĂ /VIDEO

Partide de amor CU SPECTATORI. Care sunt noile PROVOCĂRI ale SEXULUITotul e atât de STRANIU, încât oamenii nu ştiu ce să mai creadă. Fenomene PARANORMALE într-un sat din Transnistria. Ce spune preotul /VIDEO

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 8 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 7 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liga 2: Unirea Slobozia a promovat, în premieră, în Superligă

News.ro acum 10 ore
Echipa Unirea Slobozia a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea CS Mioveni, în etapa a şasea din play-off-ul ligii secunde. Unirea Slobozia a promovat în Superligă pentru prima oară în istoria sa. Unirea Slobozia s-a impus la Mioveni dint

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°