Măsurarea periodică a nivelului glicemiei, dieta şi mişcarea sunt metode de a ţine această boală sub control. Odată instalat, diabetul nu se vindecă, iar tratamentul vizează doar atenuarea simptomelor. De aceea, persoanele afectate trebuie să ia măsuri pentru a preveni complicaţiile.
Diabetul de tip 2 este cea mai întâlnită formă a bolii, fiind cunoscut şi sub denumirea de diabet zaharat ori diabet al vârstei adulte. Boala afectează atât femeile cât şi bărbaţii, indiferent de vârstă. Potrivit specialiştilor, persoanele cel mai predispuse către diabet sunt cele supraponderale sau cele care suferă de obezitate şi cele care au rude cu această afecţiune. În plus, printre factorii care cresc riscul de apariţie a bolii se numără şi sedentarismul, stresul şi consumul excesiv de alcool.
„Trebuie precizat faptul că diabetul nu se manifestă într-o primă fază, simptomele apărând atunci când există deja un risc crescut de complicaţii ce pot apărea la nivelul rinichilor, ochilor şi al inimii. De aceea, oricine trebuie să facă anual teste din care să reiasă dacă valoarea glicemiei se încadrează în valorile normale, şi anume între 70 şi 109 mg/dl. Monitorizarea periodică a glicemiei este recomandată cu atât mai mult în cazul persoanelor care suferă deja de această boală, ele trebuind să fie atente şi la alimentaţie şi să nu neglijeze activitatea fizică", spune medicul de familie Radu Leon George de la Clinica Leomedica din Bucureşti.
Glicemia se măsoară periodic
De cele mai multe ori, medicul stabileşte diagnosticul de diabet după ce rezultatul analizei de sânge arată că nivelul glicemiei este de peste 125 mg/dl de două ori consecutiv.
O valoare sub acest nivel, dar care se încadrează între 100 şi 125 mg/dl este un semn de prediabet, mai exact că există un risc crescut de a face diabet de tip 2, fară ca boala să fie încă instalată. Într-o astfel de situ