Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Doroftei: "Bine că nu suntem la oină, că ne luam la bâte"

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 10 octombrie 2012 ·

Scandal la Federația Română de Box. Ședința Biroului Federal i-a pus ieri față în față pe cei care până acum și-au vorbit doar prin ziare sau la televizor. Sursa: Mediafax

Președintele Rudel Obreja e contestat cu vehemență de tabăra din care fac parte Leonard Doroftei, Francisc Vaștag și Titi Tudor.

Obreja e acuzat de Doroftei și de Tudor că i-ar fi amenințat.

Leonard Doroftei, fostul campion mondial WBA, zice că a venit vremea schimbării.

"Au, îmi aplică o corecţie fizică? Asta e, dacă m-am întors acasă aşa îmi trebuie. M-am întors să fiu bătut de Obreja.

Nu am muncit 20 de ani, că am luat pumni 20 de ani. El uită că stă de vorbă cu Leonard Doroftei, campion mondial.

Sau poate este într-o situaţie foarte nasoală şi nu îşi dă seama ce vorbeşte. Eu mi-am spus punctul de vedere, despre ceea ce se întâmplă în Federaţia Română de Box.

Aceşti oameni au nevoie de libertate să meargă mai departe, nu să fie suspendaţi. Şi nici noi, istoria boxului. Pentru asta luptăm noi.

Nu am nimic personal cu Rudel Obreja, dar dacă nu pleacă de acolo ce să facem? Chiar suntem proşti?

Eu nu ştiu ce caută un om ca el acolo în federaţie, cu astfel de exprimări. Ajunge să ne fie frică să mai spunem ceva în ţara asta.

Fostul campion mondial consideră că Obreja a avut la dispoziţie destul timp pentru a rezolva diferendele pe care le are cu federaţia internaţională de box (AIBA).

Acum să mă ierte Dumnezeu, dar la câte bătăi am luat... Poţi să ştii dacă ajunge să mă bată, dacă omul a declarat sus şi tare... Aşteptăm acum.

El reproşează tuturor nu numai mie, el se ceartă cu toată lumea, cu AIBA cu Vaştag, cu Doroftei. În loc să-şi rezolve treburile se ceartă cu noi.

Şi acum vrea să ne şi bată. Nu ştiu dacă şi pe Francisc Vaştag. Poate ar fi fost mai bin

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 2 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

VIDEO Un nou schimb de mesaje Piedone-Ciolacu: „Nu mă retrag și nu negociez” / „Am încheiat orice dialog”

HotNews acum 29 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, a transmis, joi, un nou mesaj pentru PSD, care i-a cerut să se retragă din cursă și să o susțină pe Gabriela Firea. „Nu mă retrag şi nu negociez cu nimeni”, afirmă Piedone. La rândul l

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum 27 minute
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum o ora
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 3 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum o ora
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 3 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Marcel Ciolacu despre Clotilde Armand, trimisă în judecată: „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”

G4Media acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, într-o conferință de presă, că Clotilde Armand, care a fost trimisă în judecată, „să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mod evident”. „Să-și ia un avocat bun, pentru că a încălcat legea în mo

Turneul final al Billie Jean King Cup se va juca în format eliminatoriu. România îşi va afla adversara la 30 aprilie

News.ro acum o ora
Turneul final al Billie Jean King Cup se va disputa sub formă de tablou eliminatoriu, la Sevilla, între 12 şi 20 noiembrie, a anunţat joi Federaţia Internaţională de Tenis (ITF), care gestionează competiţia. "Ţinând cont de feedback-ul primit de la

Cătălin Drulă: Când un regim devine opresiv, rezistenţa devine o datorie / Preşedintele USR consideră că împotriva lui Clotilde Armand a fost deschis un dosar absurd

News.ro acum 23 minute
Preşedintele USR Cătălin Drulă denunţă hărţuirea candidaţiilor Dreapta Unită la alegerile locale cu dosare inventate de procurorii manevraţi de PSD şi PNL.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

17°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°