Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Anca Boagiu scurtează drumul spre mare

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 9 iulie 2011 ·

Ministrul transporturilor, Anca Boagiu, a efectuat astăzi o vizită pe traseul viitoarei autostrăzi Murfatlar - Constanţa pentru că \"am învăţat un lucru, pe constructori nu trebuie să-i crezi niciodată, trebuie să vii pe şantier şi să vezi ce fac şi că standardul de execuţie este real\".

Boagiu a primit astfel asigurări că până la sfârşitul lunii iulie, pe porţiunea care leagă Murfatlar de Constanţa şi de acolo, pe şoseaua de centură care ocoleşte oraşul până în portul Agigea, se va putea circula pe o bandă, pe două sensuri de mers.

Ministrul Transporturilor s-a arătat mulţumită şi de stadiul lucrărilor la podul de la ecluză de peste canalul Dunăre - Marea Neagră, de la Cernavodă, care avea termen de finalizare anul viitor "însă am constatat că pot fi finalizate chiar din acest an ceea ce mă duce la gândul să găsesc o modalitate legală de a-i premia pe constructori".

Oficialul de la ministerul transporturilor a ţinut să precizeze că pentru facilitarea accesului spre mare al cetăţenilor a avut în vedere mai multe variante pe care le-a discutat cu Compania de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, dar şi cu autorităţile din Constanţa .

"Chiar ieri am semnat un ordin prin care taxa de pod de la Giurgeni - Vadu Oii şi de la Feteşti să fie înjumătăţită de la 11 lei la 5 lei. Am discutat cu poliţia rutieră pentru semnalizarea mai eficientă a drumului dinspre Cernavodă spre Constanţa şi o a treia variantă este traversarea cu bacul la Călăraşi, au venit deja 2-3 bacuri în plus pentru cei care vor să ajungă la mare pe DN3", a explicat Anca Boagiu.

Oficialul român a precizat că în plus," de la 15 iulie, vom reduce timpul de călătorie cu trenul cu o jumătate de oră şi astfel drumul pe calea ferată va fi de 2 ore şi 30 de minute".

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a lansat un atac asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP. Soldati israelieni, p

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 12 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°