Am susţinut întotdeauna că blestemul acestei ţări îl reprezintă clasa politică. Că în ea s-a condensat, concentrat tot ce poate fi mai rău!
Dacă, la o companie privată, managerul este incapabil, este schimbat imediat. Ei bine, politicienii, aceşti manageri ai ţării, îşi bat joc de noi de peste douăzeci de ani şi nimeni nu-i invită să plece. Să ne lase! Ba, dimpotrivă, tot ei sunt aleşi! Am susţinut ca un fraier ideea schimbării clasei politice, a înnoirii ei. Din nefericire, cei proaspăt sosiţi în politică s-au mulţumit, în marea lor majoritate, să-şi imite mentorii! Iar unii, vorba poveţei din popor, au venit mai flămânzi decât "vechea gardă". Rămân un anti-politicianist venal, dar nu un anti-parlamentar, pentru că acest lucru nu poate duce decât la disoluţia democraţiei, la alunecarea spre extrema dreaptă sau stângă.
La începutul acestei săptămâni am fost la Bruxelles, invitat de un europarlamentar român. Având în vedere părerea mea despre marea majoritate a politicienilor, am ezitat mult înainte de a accepta. Mai ales că mai văzusem Bruxelles-ul de câteva zeci de ori, iar chef de cumpărături în străinătate nu am pentru că nu mă dau banii afară din casă! M-am mai liniştit când europarlamentarul mi-a dat sigurări că nu sunt obligat să scriu nimic, nu are nevoie de laude, ci doar vrea ca unii formatori de opinie să vadă cu ochii lor ce fac "ai noştri" la Bruxelles.
Am plecat îndoit, mai ales că apăruse un studiu că europarlamentarii români sunt cei mai mari chiulangii din Parlamentul European. "Celebra băşcălie românească. După ce ne-am zbătut ani întregi să intrăm în UE, acum îi luăm şi pe ăştia peste picior", mi-am spus.
Cine susţine că nu are prejudecăţi minte. Eu cu aceste gânduri am aterizat la Bruxelles, noua capitală a Bătrânului Continent. Am ajuns şi la Parlamentul European, unde am conversat - în întâlniri nep
