România consumă sume uriașe pentru a finanța și gestiona sisteme mereu în agonie și pentru a combate fenomene care devin tot mai agresive. Problemele nu se rezolvă, ba chiar se agravează, pentru simplul fapt că nu se acționează la sursă.
Mă uitam zilele acestea la câte medicamente iau părintii mei și rudele care sunt peste 50 de ani, cu gândul la dezbaterile nesfârșite pe marginea reformelor din sistemul sanitar.
Toate lăsând după ele probleme elementare nerezolvate, dublate de tot mai multe cazuri scandaloase ale unor pacienți care au murit cu zile prin spitale. Pentru că sunt prea mulți pacienți, pentru că au rămas prea puțini medici bine pregătiți, pentru că nu există aparatură performantă, pentru că sistemul nu are niciodată bani suficienți.
Soluția discutată și aplicată de toți gestionarii sistemului: să administrăm altfel banii. Nu am auzit pe unul să se întrebe măcar: de ce este sistemul sofocat? Ce boli sunt cel mai des întâlnite și de ce se îmbolnăvesc atât de mulți cu ele? Putem să prevenim mai mult, pentru a nu ajunge în situația să tratăm până când nu mai facem față și producem cazuri scandaloase?
Despre un alt tip de boală, care face ravagii peste tot în societatea românească, corupția de toate formele, discutăm chiar mai mult decât pe tema reformelor inutile din Sănătate. Am înființat instituții speciale pentru a combate fenomenul. Luptăm pe viață și pe moarte pentru independența sistemului judiciar și pentru condiții care să asigure forță magistraților care se ocupă cu combaterea corupției.
Creștem de la an la an bugetele serviciilor speciale care urmăresc și ascultă infractorii. Am dat salarii uriașe judecătorilor și inamovibilitate absolută. Nimic din toate acestea nu par a jena pe cei care au convingerea că îmbogățirea personală este mai presus de orice.
Cazul de la Tribunalul Buc