Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate Evaluarea Naţională Suceava 2012. Peste 4.000 de elevi au luat sub 5! Află aici ce notă a luat copilul tău!

Publicat in Adevarul, vineri 29 iunie 2012 ·

Testarea naţională din acest an a dovedit că nivelul învăţământului sucevean este din ce în ce mai scăzut.

Potrivit statisticilor puse la dispoziţie de Inspectoratul Şcolar Judeţean (IŞJ) Suceava, la limba română şi matematică s-au luat 4.199 de note sub 5 la nivelul judeţului Suceava.

Află AICI rezultatele complete înregistrate la şcolile din judeţul Suceava, imediat ce vor fi publicate online de IŞJ Suceava! Rezultatele vor mai putea fi consultate şi AICI!

Rezultatele cele mai slabe au fost obţinute la Matematică, unde 318 elevi s-au făcut de râs, primind note între 1 şi 1.99. Alţi 702 elevi au primit note între 2 şi 2.99, în timp ce 1.036 de copii au fost notaţi între 3 şi 3.99.

De asemenea, 1.107 elevi nu au reuşit să ia notă de trecere la matematică, primind note între 4 şi 4.99.

La Limba Română, numărul elevilor cu note sub 5 a fost de 1.048, dintr-un total de 6.935 de lucrări corectate.

La polul opus, 49 de elevi suceveni au obţinut nota maximă la română, în timp la matematică au fost 140 de note de 10.

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2012

Informaţii despre examen, subiectele de la fiecare proba REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ2012 - puteţi afla în timp real toate aceste date, pentru fiecare judeţ şi oraş, dacă accesaţi paginile locale din adevarul.ro sau harta interactivă de mai jos.

REZULTATE EVALUARE NAȚIONALĂ 2012

Iată cum poţi afla foarte rapid şi uşor rezultatele de la EVALUARE NAȚIONALĂ 2012. Intră pe harta digitală de mai jos şi apoi caută oraşul tău sau oraşul de reşedinţă al judeţului tău. Intră în pagina municipiului şi vei vedea rezultatele, în momentul în care acestea vor fi publicate

Iată mai jos lista:

Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2012 Alba: detalii AICI

Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂ 2012Arad: detalii AICI

Rezultate EVALUARE NAȚIONALĂt

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei este în acest moment Cătălin Cîrstoiu

Mediafax acum 2 ore
„Candidatul în acest moment este Cătălin Cîrstoiu. Am spus foarte clar că luni vom face o coaliţie. Am vorbit prin WhatsApp cu domnul Cîrstoiu, o să vorbesc şi telefonic mai târziu”, a răspuns Ciolacu la o întrebare legată de candidatura lui Cătălin

Congres Forţa Dreptei: Ludovic Orban - ales preşedinte / Cine mai face parte din conducere

HotNews acum 10 minute
Ludovic Orban a fost ales, sâmbătă, preşedintele Forţa Dreptei, la primul Congres al formaţiunii. Orban a obţinut 1.203 voturi favorabile, conform unui comunicat al Forţei Dreptei, citat de Agerpres. Ludovic OrbanFoto: Inquam Photos / Octav Ganea Vi

Replica lui Nicușor Dan pentru Piedone, care și-a făcut tricou cu mesajul „Și eu sunt interlop”

HotNews acum 19 minute
Nicuşor Dan a postat, sâmbătă, pe Facebook, o fotografie în care apare în tribune, la un meci, ținând în mâini un tricou cu mesajul: „Ştim toți”. Primarul Capitalei îi dă astfel replica lui Cristian Popescu Piedone, care la depunerea candidaturii a

Unul din cei mai apreciați comentatori sportivi, Octavian Vintilă, s-a stins din viață

Ziua Constanta acum 2 ore
Comentatorul sportiv, Octavian Vintilă a murit, vineri, la vârsta de 86 de ani. El a fost unul din cei mai apreciaţi comentatori de radio, mai ales la Jocurile Olimpice. Octavian Vintilă a descoperit scrima la CS Petrolul din Ploieşti, sub îndrumare

Marinar MORT la bordul unei nave din rada Sulina. Misiunea de salvare, întârziată din cauza condițiilor meteo

Gandul acum 18 minute
Nava „SAR Apollo”, aparținând Agenției Române de Salvare a Vieții Omenești în Marea Neagră, a intervenit de urgență sâmbătă dimineață, în urma unui apel de la bordul unei nave sub pavilion Palau, după ce un marinar s-a prăbușit ca secerat, pe vas. S

Premierul Marcel Ciolacu „Gabriela Firea n-a avut nicio treabă cu azilele groazei“

Ziua Constanta acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, sâmbătă, că Gabriela Firea "n-a avut nicio treabă cu azilele groazei", iar "nenorocirile" de acolo erau cunoscute, fiind organizat şi "clocit" un atac cu câteva luni înainte ca el să fie numit în fruntea Guvernul

Novak Djokovic se retrage din nou de la Madrid Open

Mediafax acum o ora
Novak Djokovic nu va juca la Madrid Open. Sârbul s-a retras din nou de la turneul de la Madrid, scurtându-şi astfel la maximum sezonul pe zgură înainte de Roland Garros. El ar putea să piardă locul 1 în clasamentul mondial după turmeul de la Roma.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 7 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum 5 ore
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Slovacii au strâns donaţii de aproape 2 milioane de euro pentru furnizarea de muniţii Ucrainei

HotNews acum o ora
Slovacii nemulţumiţi de refuzul guvernului lor de a acorda ajutor militar Ucrainei în lupta cu invazia rusă au strâns în această săptămână aproape 2 milioane de euro, într-o încercare de a ajuta la furnizarea de muniţii Kievului, relatează News.ro c

Vremea

București
acum

14°
sâm.

7°/15°
dum.

9°/18°
lun.

9°/15°
mar.

8°/13°
Iasi
acum

15°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/15°
lun.

6°/10°
mar.

5°/15°
Constanta
acum

10°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

10°/15°
mar.

10°/13°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

1°/13°
dum.

3°/13°
lun.

5°/12°
mar.

4°/16°
Timisoara
acum

16°
sâm.

2°/16°
dum.

4°/14°
lun.

4°/15°
mar.

7°/16°