Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO IFA 2013: Samsung Galaxy Gear apare în primele poze neoficiale. Tot ce se ştie despre „telefonul de la-ncheietură“

Publicat in Adevarul, luni 2 septembrie 2013 ·

Samsung îşi va lansa la târgul de tehnologie IFA 2013 un ceas inteligent denumit până acum Galaxy Gear. Era la stadiul de zvon până acum câteva săptămâni şi acum apare în imagini neoficiale. Va avea o autonomie cât pentru toată ziua şi o cameră foto de 4 megapixeli.

VentureBeat produce primele imagini neoficiale cu noul ceas inteligent de la Samsung. Este mare, se prinde la încheietură şi din câte se vede, prezumţie întărită şi de Om Malik de la GigaOM, aceste imagini sunt cu unul dintre modelele de început. Este puţin probabil ca Samsung să păstreze acea curea din cauciuc, puţin inestetică şi nepotrivită cu un astfel de dispozitiv.

Conform Christinei Farr de la VentureBeat, surse de-ale sale de la Samsung i-au arătat şi un material de marketing prin care Galaxy Gear este promovat. Acesta nu a fost creat de Samsung, ci de o companie terţă. Se pare că ecranul de 3 inci este OLED, tehnologie folosită mai mereu de Samsung, şi este de înaltă rezoluţie, dar din câte se vede raţia aspectului pare să fie 1:1 sau 4:3, o diferenţă destul de mare de la cea 16:9 sau 15:9 de pe mai toate smartphone-urile actuale.

Samsung Galaxy Gear are o cameră foto de 4 megapixeli, difuzoare şi este capabil să măsoare datele biometrice ale utilizatorului, astfel că acţionează şi ca un monitor pentru statea de sănătate. Camera se pare că poate fi folosită pentru a fotografia mâncarea, iar programul din Galaxy Gear îţi va spune dacă e bună sau nu, dacă e bogată în proteine sau în grăsimi. Este similar programului S Health care a debutat pe Samsung Galaxy S4, dar un pas în faţă.

Samsung Galaxy Gear va fi echipat cu aplicatia S Voice pentru a-i da comenzi, similar Google Now sau Siri de la Apple, se va conecta la un telefon Galaxy S sau la o tabletă Samsung, aplicaţiile vor fi lansate prin gesturi şi astfel vei interacţiona cu ele, există şi o aplicaţie pentru a gestiona ap

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 37 minute
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum o ora
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 2 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 4 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 4 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 5 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 4 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Ilan Şor vrea federalizarea Republicii Moldova, iar limba țării să fie rusa. „Transnistria va fi de acord, în condițiile în care Rusia va fi mediator”

HotNews acum o ora
Oligarhul fugar Ilan Şor, președintele blocului politic „Pobeda”, înființat duminică la Moscova, se declară pentru transformarea Republicii Moldova într-o federaţie, în care Tiraspolul şi Comratul să fie puse pe picior de egalitate cu Chişinăul, iar

Vremea

București
acum

14°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

15°
joi

10°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°