Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU: Aproape 3% dintre medici şi între 5 şi 10% dintre asistentele din România emigrează în fiecare an

Publicat in Mediafax, vineri 31 mai 2013 ·

Aproximativ 3% dintre medici şi între 5 şi 10% dintre asistentele din România emigrează în fiecare an, cele mai frecvente destinaţii fiind Italia, Franţa, Spania, Marea Britanie şi ţările scandinave, arată un studiu realizat de Federaţia Europeană a Serviciilor Publice .

Studiu, parte a unui proiect european extins, şi efectele pe care le au aceste realităţi asupra sistemului de sănătate din România, au fost analizate de MediHelp International, furnizor de asigurări private de sănătate din Europa Centrală şi de Est.

Conform datelor statistice, din 2007, de când România a intrat în Uniunea Europeană, şi până în februarie 2013, un număr de 28.000 de doctori şi 17.000 de asistente au aplicat pentru un post în străinătate, 80% dintre cadrele medico-sanitare fiind acceptate, după ce le-au fost analizate diplomele şi cunoştinţele de limbi străine.

În 2010, peste 7.000 de specialişti în domeniul medical au părăsit ţara, iar peste 4.000 au fost dispuşi să lucreze în străinătate. Un an mai târziu, 16.500 de doctori şi asistente au semnat contracte de muncă în afara graniţelor ţării, dublu faţă de 2010, când 8.100 au semnat astfel de contracte. Printre toţi profesioniştii care îşi caută un loc de muncă în străinătate, angajaţii din sistemul medical se situează pe locul doi din punct de vedere numeric, conform statisticilor de emigrare.

"Studiile arată că 80 la sută dintre tinerii absolvenţi sunt pregătiţi să plece peste hotare. Deoarece salariile din România sunt în jurul sumei de 250-300 euro, iar în Europa de Vest sunt de 10 ori mai mari, majoritatea specialiştilor români pleacă în alte tări. În aceste condiţii, clinicile şi spitalele din România au tot mai puţini profesionişti care care pot oferi servicii medicale specializate, iar pacienţii sunt nevoiţi să caute ajutor în afara graniţelor ţării", spune preşedintele MediHelp International, Zahal

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum o ora
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 47 minute
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone

Mediafax acum 33 minute
„Eu am terminat. Ce am avut de spus şi de transmis d-lui Cristian Popescu Piedone am încheiat. Îi urez, din acest moment, sănătate. (...) Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Eu am spus că trebuie să ne gândim la

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, puși sub acuzare în dosarul Mineriadei

Ziua Constanta acum 20 minute
Parchetul General a anunţat oficial, joi, punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, au f

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 2 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

Front comun pentru eliberarea ostaticilor din Gaza. Liderii din 18 țări, printre care și România, au semnat o declarație comună

Ziare.com acum 59 minute
Lideri din 18 țări ale lumii au semnat joi, 25 aprilie, o declaraţie comună prin care fac un apel pentru eliberarea ostaticilor din Gaza, a informat Administraţia Prezidenţială. "Solicităm eliberarea imediată a tuturor ostaticilor deţinuţi de Hamas

Tânără reținută după ce a înlocuit banii părinților săi cu bancnote false. Cum au aflat aceștia ce a făcut fiica lor

Ziare.com acum 2 ore
O tânără de 24 de ani a fost reţinută, după ce a sustras bani din locuinţa părinţilor şi i-a înlocuit cu bancnote falsificate. Fapta a fost depistată când părinţii au încercat să vândă valută, poliţiştii demarând cercetările. ”Poliţiştii Brigăzii de

Belarusul acuză fără dovezi că un stat NATO că ar fi lansat un atac cu drone asupra capitalei Minsk

Ziare.com acum o ora
Serviciile secrete belaruse au dejucat un presupus atac asupra capitalei Minsk cu drone care ar fi fost lansate din Lituania, a declarat joi, 25 aprilie, Ivan Tertel, șeful Comitetului pentru Securitatea Statului (KGB) din Belarus, au anunţat agenţi

Pensionarii primesc pensia pe luna mai în avans, înainte de Paște

Wall-Street.ro acum 57 minute
Executivul a aprobat cele două acte normative care asigură plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, informează Ministerul Muncii printr-un comunicat, citat de Agerpres. "Pensiile aferente lu

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum 4 ore
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Vremea

București
acum

15°
joi

11°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

18°
joi

13°/18°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°