Prezent la Bucureşti cu ocazia reuniunii anuale a diplomaţiei, Jamie Shea, director de planificare politică la NATO, a vorbit, într-un interviu acordat ziarului "Adevărul", despre rolul
Prezent la Bucureşti cu ocazia reuniunii anuale a diplomaţiei, Jamie Shea, director de planificare politică la NATO, a vorbit, într-un interviu acordat ziarului "Adevărul", despre rolul României în NATO şi despre motivele care au determinat Alianţa să aleagă Bucureştiul pentru organizarea următorului summit.
- Cum apreciaţi contribuţia României în NATO, după aproape cinci ani de la aderarea la Alianţă?
- După cum mă aşteptam, România este un jucător major în Alianţă. Nu pentru că este o ţară mare, ci pentru că este un jucător activ. România a înţeles că a fi parte din NATO nu înseamnă doar să te bucuri pasiv de beneficiile securităţii.
NATO este o organizaţie activă care se aşteaptă ca aliaţii săi să contribuie activ în zone solicitante precum Darfur sau Irak, iar România a fost dispusă să participe la aceste misiuni. 800 de români se află acum în misiuni NATO. Am înţeles de la ministrul apărării că România intenţionează să-şi menţină aportul la misiunile Alianţei, să-şi mobilizeze forţele. România este exemplul de aliat care înţelege rolul unei misiuni şi nu spune "treaba mea este să stau deoparte şi să-i las pe alţii să mă protejeze".
- A fost acesta un motiv în alegerea Bucureştiului, ca gazdă pentru viitorul summit?
- Organizarea summitului e dificilă şi scumpă. România era însă candidată ca şi alte ţări. E adevărat, în final a fost aleasă ca o recunoaştere a rolului său activ în Afganistan şi în Balcani. Apoi, pentru că România e o ţară importantă din punct de vedere strategic şi este o zonă de protecţie a stabilităţii.
- Viitorul statut al provinciei Kosovo a fost "vedeta" reuniunii ambasadorilor, de la Bucureşti. Cum c