Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cornel Penescu "locuieşte" alături de criminali!

Publicat in Gazeta Sporturilor, miercuri 30 decembrie 2009 ·

Andrei Penescu a devenit dintr-o dată omul numărul unu la un club intrat într-un vîrtej care parcă nu se mai opreşte. Fiul patronului arestat de aproape un an în scandalul Mită pentru arbitri face cu greu faţă problemelor de la firmă şi de la echipă, dar speră să o scoată la capăt.

De parcă nu avea destule probleme, pe cap are acum şi plecarea antrenorului Ionuţ Badea. A obţinut însă 200.000 de euro de la Internaţional Curtea de Argeş pentru acest "transfer", bani necesari ca aerul pînă vin cei 600 de mii de euro de la Gigi Becali în contul lui Cristi Tănase.

- Bună ziua, Andrei. Cu tatăl tău, Cornel Penescu, ai mai discutat despre FC Argeş?

- Am fost în vizită la la el chiar de Crăciun, şi am discutat multe... De fotbal însă nu prea am apucat să vorbim prea mult. Şorici, sarmale, tobă, cozonac şi fructe

- Sunt primele sărbători fără tatăl tău în mijlocul familiei?

- Da, sînt primele. Cu toţii suferim foarte mult că nu-l avem lângă noi, dar trăim cu speranţa că se va face dreptate şi va ieşi din închisoare.

- Cât a durat vizita la penitenciarul Mărgineni?

- Numai 30 de minute. Am fost cu mama şi sora mea mai mică.

- A vrut ceva anume?

- Ce se mănîncă de sărbători: şorici, sarmale, tobă, cozonac, fructe.

- Cum se simte după 9 luni de detenţie?

- Acum s-a îngrăşat 11 kilograme, după ce la început slăbise vreo 6-7... Stă într-o cameră în care sunt 12 oameni. Abia se pot mişca, iar paturile sunt suprapuse. Am înţeles că unii din ei sunt condamnaţi pentru crime. Nu este deloc comod pentru un om ca el. Nu este obişnuit cu aşa ceva! Peste 4.000 de oameni şi-au pierdut locul de muncă!

- Ce ţi-a adus Moş Crăciun?

- Nu am făcut pom nici acasă, nici la firmă, cum se întîmpla în anii trecuţi. De ce să împodobim casa dacă tata nu este cu noi? A fost cel mai trist Crăciun, şi aşa va fi şi Revelionul... Anul aces

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE atenţionează că sunt posibile perturbări ale traficului aerian în Franţa

Mediafax acum 59 minute
„Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că sindicatul principal al controlorilor de trafic aerian din Republica Franceză, SNCTA, susţinut de s

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 43 minute
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Alarmă în centrul Londrei. Mai mulţi cai din cavaleria regală au scăpat liberi pe stradă, o persoană a fost rănită - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Mai mulţi cai, între care unul plin de sânge, au fost scăpaţi de sub control în Londra şi cel puţin o persoană a fost rănită, armata fiind chemată să ajute la localizarea animalelor, au anunţat miercuri autorităţile din capitala britanică, relatează

Sebastian Burduja critică lipsa de investiţii în reţeaua de termoficare a Bucureştiului

Mediafax acum 2 ore
„Avarie majoră la reţeaua de termoficare a Bucureştiului. E normal ca într-o mare capitală Europeană, în 2024, să fie zeci de mii de oameni fără căldură şi apă caldă? Nu. De ce se întâmplă asta? Pentru că investiţiile au fost prea puţine şi prea len

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Press Alert acum 29 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 4 ore
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

25 de ani de DENT ESTET în România -Investiții de zeci de milioane de euro în infrastructură medicală și sute de mii de pacienți din țară și străinătate tratați la standarde internaționale

HotNews acum o ora
DENT ESTET, liderul consacrat al pieței de stomatologie din România, aniversează, astăzi, 25 de ani de la înființarea grupului care a cunoscut o evoluție dinamică la nivel național după parteneriatul cu MedLife, prin investiții de 12 milioane de eur

Premierul Ciolacu, către liderii PSD: „Oamenii politici, printre care mă număr şi eu, au învrăjbit prea mult românii”

HotNews acum 2 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că mulți dintre oamenii politici, printre care s-a inclus și el, au contribuit la învrăjbirea românilor. Ciolacu a făcut această afirmație la lansarea candidaturii primarului Sectorului 4, Daniel Băluță, p

Descoperire șocantă în curtea unui spital din Vaslui. Schelete umane găsite în urma unor săpături

Adevarul acum 2 ore
Mai multe schelete umane au fost descoperite cu ocazia unor săpături efectuate pentru realizarea unor lucrări de excavare în curtea Spitalului nr. 2 Vaslui. Sunt luate în calcul mai multe variante.

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum 3 ore
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Vremea

București
acum

20°
mie.

8°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/15°
sâm.

8°/19°
Iasi
acum

20°
mie.

10°/21°
joi

11°/22°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/19°
Constanta
acum

19°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

8°/18°
joi

6°/11°
vin.

6°/13°
sâm.

4°/16°
Timisoara
acum

15°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°