Biserica este iarăşi în vizorul mass-media pentru chestiunea cimitirelor private. Unilateral, mulţi cred că este vorba de un monopol al Bisericii. În realitate, este o făcătură de presă cu bătaie lungă la temelia Miresei lui Hristos, în interesul industriei private a morţii.

Capitalismul contemporan a transformat până şi moartea într-o piaţă. Şi ce piaţă! Sensibilă, dureroasă, amară, inevitabilă dar… sigură pe termen lung. Aşa că, s-au gândit unii, de ce nu ar comercializa locuri de veci, exploatând adormiţii Domnului ca pe nişte cartofi?! Îi pui în pământ şi produc…bani.

În această viziune industrializată a morţii a fost târâtă, mediatic, şi Patriarhia Română, care , în urmă cu un an de zile, a decis câteva măsuri interne, referitoare la cimitire. Nici una, nici două, Patriarhiei i s-a construit rapid o imagine de afacerist veros, care vrea să pună monopol pe moarte, făcând concurenţă nedreaptă şi şantajând bietul credincios cu mijloace din dotare: slujba de înhumare, priveghiul, cortegiul funerar, etc.

Neexistând pădure fără uscături, chiar şi unii slujitori bisericeşti au fost tentaţi să-şi sporească numărul de servicii funerare, imaginând diverse tertipuri administrative sau înţelegeri obscure cu pompele funebre. Aceste cazuri izolate au constituit, undeva în subconştientul mediatic, combustibilul cu care s-a dat foc Bisericii. După care, fariseic, i s-a atras atenţia că banii sunt ochiul diavolului, fără a se cunoaşte că numai arghirofilii se justifică cu acest argument.

Dar, dincolo de acestea, interpretarea tendenţioasă a deciziilor BOR nu face bine nimănui, decât poate celor cu interese stricte în domeniu. Câteva chestiuni fie n-au fost observate, fie au fost intenţionat omise.

Mai întâi, pentru un credincios (căci restul nu-şi pun problema), cimitirul este un loc sacru prin definiţie, unde îşi lasă trupul în grija Bisericii, pri