"Prinţul" Cristea a punctat de două ori, pentru o victorie năucitoare a "şepcilor roşii", care au jucat din minutul 29 în 10
Clujenii au stat pe un butoi de şampanie după victoria cu Dinamo (2-1). Şi s-a văzut: s-au aşezat greu în ghete, iar Bistriţa a dat tonul la cîntec, într-un meci furibund, cu accente de nebunie.
Keita, cu capul, a trimis la două degete "peste", deşi era singur pe 8 metri (1). Mărginean a plesnit-o sec, uşor din afara careului, dar ţinta a rămas intactă. Nici bara lui Abrudan (16) nu i-a scuturat pe clujeni de ameţeală. Ciprian Petre a centrat de pe stînga, iar Cafasso, nemarcat, a trimis, lejer, în plasă: 1-0 (19).
Eliminarea lui Delgado a avut efect de dinamită. Clujul a forţat, urcînd cu toate liniile, însă fără principala "gură de tun", Claudiu Niculescu, înlocuit înainte de pauză! Explozia nu s-a petrecut imediat.
"Vampirii" s-au baricadat şi au returnat fiecare minge, ca la tenis. Dar au greşit serviciul în minutul 52, cînd Adi Cristea s-a trezit cu o minge pe 10 metri şi a înţepat-o, fără emoţii, la colţ: 1-1! Imediat, Cojocnean a deviat cu capul, la o unghie de vinclu! Universitatea rămînea sus, căutînd lovitura decisivă. "Prinţul" şi Machado au ratat, dar Pele, cu capul din marginea careului mic, n-a iertat: 1-2 (58).
Nebunia continua însă. Cu o ghiulea fenomenală, în diagonală, Cafasso l-a făcut KO pe Boşneag, 2-2 (68)! Trezită din pumni, Bistriţa se mutase în careul Clujului. A fost de ajuns însă ca o minge să-l găsească iarăşi pe "Prinţ" la marginea careului. Şut, mingea a lovit pămîntul în faţa lui Albuţ şi s-a oprit în plasă, 2-3 (74)! Tony a închis balul, în prelungiri, cu o boltă superbă din 20 de metri, 2-4.
Niculescu nervos
Secundul Dragoş Radu, care l-a înlocuit pe suspendatul Ionuţ Badea pe banca tehnică, a decis să-l schimbe pe Claudiu Nicule