Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Craiova:Anişoara Hriplenciu realizează goblenuri unicat de 25 de ani

Publicat in Adevarul, duminică 25 octombrie 2009 ·

Vorbeşte de tablourile făcute de mâna ei cu multă dragoste. Au trecut 25 de ani de când a pus pentru prima dată mâna pe un ac pentru a coase un goblen. Îşi aduce şi acum aminte cu zâmbetul pe buze cât de emoţionată a fost. Acum că anii au trecut, poate spune cu mâna pe inimă că aceasta este pasiunea ei. „Sunt zile în care stau în atelier după miezul nopţii. Mă simt relaxată, uit de tot atunci când mă apuc de un model. Sincer, nu îmi mai aduc aminte câte lucrări am făcut în 25 de ani. Pentru mine contează un singur lucru: oamenii care cumpără de la mine să plece mulţumiţi şi mai ales să nu regrete niciodată de alegerea pe care au făcut-o“, a povestit femeia care de 25 de ani coase goblenuri.

O jumătate de an, realizarea unui tablou

Olteanca mai spune că la un singur tablou foloseşte nici mai mult nici mai puţin de 90 de culori de aţe. Este munca grea pe care numai cei care pun suflet şi au îndemânare o pot duce la bun sfârşit.

Din mâna Anişoarei ies adevărate opere de artă. Între o pictură realizată de mari artişti şi goblenurile ei nu este mare diferenţă. Pot jura că sunt pictate, dar imediat cum le atingi îţi dai seama că sunt lucrate cu ac şi aţă. „Eu lucrez şi piese unicat, dacă îmi cer clienţii. Am avut şi cazuri în care oamenii mi-au cerut să le fac ceva mai special. Au venit cu poza iubitei, mamei şi eu m-am ocupat de restul“, a spus Anişoara Hriplenciu.

Coaserea goblenului poate fi începută de oriunde

Anişoara Hriplenciu spune că pictura cu acul s-a bucurat tot timpul de succes. Pentru a da un aspect plăcut unui tablou nu se recomandă coaserea cu mai multe culori deodată. „Cel mai important este să nu se înceapă şi să nu se termine coaserea goblenului cu noduri. Noi lucrăm după tipare care sunt desenate pe hârtie şi urmărim atent totul. O clipă de neatenţie poate ruina totul, iar munca de câtev

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 3 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Tramvaiele nu circulă pe şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, după un accident între o ambulanţă şi un tramvai

G4Media acum o ora
Circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri, pe şoseaua Ştefan cel Mare, este blocată, după un accident între un tramvai şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, transmite Agerpres. „Ambulanţa transporta un pacient către Sp

Taxă de intrare de 5 euro impusă de autoritățile din VENEȚIA. De când vor plăti turiștii pentru a vizita orașul

Gandul acum 52 minute
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri. Măsura intră în vigoare începând de joi, 25 aprilie. Autoritățile susțin că, prin introducerea acestei taxe, urmăresc să reducă aglomerația în oraș. Taxa de intrare în Veneția

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Adevarul acum 46 minute
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o o

Buzău: Peste 400 de membri ai filialei AUR Nehoiu au trecut la PNL / Ce i-a nemulţumit

News.ro acum 2 ore
Peste 400 de membri ai filialei AUR din oraşul Nehoiu, judeţul Buzău, au părăsit formaţiunea politică şi au migrat către PNL Buzău, filială condusă de fostul deputat Adrian Mocanu, nemulţumiţi că organizaţia nu a fost reprezentată pe lista de consil

Avertismentul Amnesty International: Ordinea mondială realizată după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”

HotNews acum o ora
Ordinea mondială construită după 1945 este „pe punctul să se prăbușească”, a avertizat Amnesty International, care și-a publicat miercuri raportul anual privind drepturile omului, cunoscutul ONG criticând atât Israelul și Statele Unite, cât și Rusia

Gabriela Szabo, ambasadoarea UVT Liberty Marathon 2024 (P)

Timpolis acum 38 minute
Mihai Covaliu, Gabriela Szabo şi Marilen Pirtea. Foto: UVT Universitatea de Vest din Timișoara, în calitate de organizator al competiției internaționale UVT Liberty Marathon, eveniment ajuns la cea de-a șaptea ediție, anunţă că ambasadoarea ediției

Urme ale virusului gripei aviare H5N1 au fost găsite în lapte pasteurizat, în Statele Unite ale Americii

News.ro acum 3 ore
Urme ale virusului H5N1 au fost detectate în SUA în lapte de vacă pasteurizat, au anunţat marţi autorităţile americane, adăugând că este puţin probabil, totuşi, să existe un risc pentru sănătatea umană, relatează AFP. În urma unei vaste verificări n

Mașină cuprinsă de flăcări în curtea unei societăți comerciale. Cauza probabilă a incendiului VIDEO

Ziare.com acum 45 minute
ISU Arad au anunțat că o maşină a fost distrusă, miercuri, 24 aprilie, într-un incendiu care a izbucnit în curtea unei societăţi comerciale din Arad. Focul a pornit de la scântei provenite de la un utilaj din apropiere. „Incendiul izbucnit la un aut

EXCLUSIV DINAMO, miercuri, de la ora 21. Invitat Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, în prezent team-manager la ACS FC Dinamo

Gandul acum 2 ore
Miercuri, 24 aprilie, EXCLUSIV DINAMO, singura emisiune din spațiul media dedicată fanilor cluburilor din „Ștefan cel Mare”, își va consuma, cu începere de la ora 21, o nouă ediție. Dănuț Lupu, fost jucător în „Ștefan cel Mare”, înainte și după Revo

Vremea

București
acum

17°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

12°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°