Am început să-i simpatizez pe olandezi din frondă - fratele meu mai mare era cu nemţii, care îi bătuseră în 1974. Îmi plăcea şi rezonanţa limbii - ulterior aveam să aflu că numele de familie al fraţilor Ronald şi Erwin Koeman nu se pronunţă ca al lui Dan Coe -, jucătorii mei favoriţi de la fotbal cu nasturi fiind botezaţi Cruyff, Rep, Krol, Neeskens sau De Jong. Sursa: EVZ
A fost suficient ca Ioan Chirilă să constate că Ajaxul marelui Cruyff e o sinteză între atacul furibund al Realului şi "lacătul" Interului, iar Ţările de Jos să ajungă din nou sus, dar nu cel mai sus, pierzând în 1978 a doua finală consecutivă, de data aceas ta cu Argentina, pentru a deveni fan.
Am adorat câştigătoarea Euro 1988, ştiu şi acum echipa pe de rost, şi am fost suporterul olandezilor, de la Van Basten la Jordi Cruyff, Kluivert sau Makaay, oriunde jucau. După semifinala CE din 2000, mi-am dat seama că ţin cu Olanda deoarece ştie să piardă, chiar şi acasă. N-a fost nicio dramă naţională şi am cântat cu oameni ai muncii de la fiecare uzină - electronice, răcoritoare - care îşi pusese cortul lângă Amsterdam Arena pentru a stropi calificarea în finală!
Când ştii să pierzi ieşi în câştig şi dacă nu învingi, îmi pare că ar fi una dintre concluziile actualului turneu. Alături de proverbul cine râde la urmă râde mai bine şi de faptul că surprizele au devenit din ex cep ţie - regulă. Aşa că aş întâmpina o înfrângere a Olandei în faţa Uruguayului cu bărbăţie, având satisfacţia că FIFA a şters gafa lui Felipe Melo, atribuindu-i încă un gol lui Sneijder, ca să nu păteze palmaresul mondial imaculat al Braziliei la autogoluri!
În rest, total de acord cu analiza "Financial Times": e bine să ai genii cum a avut Maradona, dar trebuie să ştii să le şi foloseşti; când îl ţin trei inşi pe Robben, se face spaţiu pentru Sneijder; poţi face per formanţă şi cu veter
