Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Legăturile afacerii TVR-Dolce pentru Euro 2012, JO 2012 şi CM 2014 duc spre cuplul Enăchescu-Cernat

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 14 iunie 2012 · ·

Contractul de sublicenţiere e păstrat secret de cele două televiziuni, în ciuda practicilor europene în domeniu. Instituţiile media implicate şi şefii de la Sport tac! Afacerea şi modul în care sînt batjocoriţi banii publici la TVR a trezit şi reacţia şefului statului, Traian Băsescu: ”TVR ar trebui desfiinţată!”.

Furia publicului şi nemulţumirile oamenilor sînt, deocamdată, inutile, fără efect. Dar tot mai numeroase! Şi puternice.

Euro 2012, Jocurile Olimpice de la Londra şi Mondialul din 2014 sînt sau vor fi, în mare parte, ascunse publicului larg prin contractele de sublicenţiere pe care TVR le-a parafat cu Dolce.

Dincolo de reacţiile emoţionale, rămîn însă cifrele triste ale unei tranzacţii bizare pentru televiziunea publică.

O televiziune devenită "o afacere care merită desfiinţată", după cum a spus ieri chiar şi preşedintele Traian Băsescu, epuziat şi el de pelerinajul "politrucilor care au condus-o" în toţi aceşti ani.

Dă Euro şi Olimpiadă, primeşte Gaz Metan Severin - Bistriţa!

Circa 20 de milioane de euro au fost daţi pentru achiziţionarea competiţiilor de mai sus. Sumele sînt confidenţiale, deşi practica europeană e alta! Nu ştim cît s-a plătit, nu ştim cît s-a încasat!

Unele surse vorbesc despre încasarea a 2,56 milioane de euro, plus 51 de meciuri din Liga 1.

Partidele din liga lui Mitică au fost cumpărate la un cost mediu de 100.000 de euro/partidă, rezultat din licitaţia drepturilor TV pentru L1.

Meciurile de Liga 1 formează o achiziţie de peste 5 milioane de euro, preţ complet nejustificat, fals, raportat la nevoile şi posibilităţile TVR!

E imposibil ca televiziunea publică să acopere din publicitate o asemenea sumă pe întîlniri gen Ceahlăul - Astra sau Gaz Metan Severin - Bistriţa! Fiindcă astfel de partide va transmite! Prin urmare, primele indicii ale unei tranzacţii în care TVR dă mere de aur

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 3 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 4 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°