Declarațiile ministrului de Externe, Titus Corlățean, cu privire la abandonarea aderării la Schengen și precizările ulterioare ale prim-ministrului Victor Ponta te pun serios pe gânduri.
Momentul este fie expresia unui diletantism cras, vecin cu inconștiența, fie un semn că USL are o agendă ascunsă cu privire la viitorul României. Aderarea României la Uniunea Europeană, cu drepturi depline, este cel mai important proiect din istoria recentă a țării noastre.
Un obiectiv la care au pus umărul toate forțele politice, după ce românii s-au exprimat în referendumul din 2003. Nu există român cu scaun la cap care să nu își dorească un viitor în Europa. Pasul Schengen este un moment extrem de important în pacurgerea acestui drum până la capăt și România și-a asmat misiunea îndeplinirii tuturor condițiilor necesare pentru a trece această etapă.
Totul se petrece pentru ca țara noastră să se întoarcă acolo unde îi este locul: în Europa civilizată, alături de democrațiile consolidate, după paranteza sinistră plantată în destinul României cu tancurile sovietice. Miza este un viitor mai bun, siguranță pentru generațiile care vin și scoaterea de sub influențele care ne-au făcut atât de mult rău în secolul trecut.
Acum vine ministrul Titus Corlățean și spune că nu mai este interesat să facă pasul Schengen. Declarația rămânea doar expresia incompetenței crase și a unei iconștiențe uluitoare. Nu este prima prostie pe care o spune acest ministru și nu e nici unicul moment în care vreun lider USL face declarații aiuritoare.
Declarația lui Titus Corlățean rămânea contabilizată în categoria ”lucruri spuse la beție”, dacă nu era urmată de cea a prim-ministrului Victor Ponta.
Momentul în care Victor Ponta a ieșit public să spună că Titus Corlățean a exprimat poziția Guvernului României este alarmant și trebuie explicat temeinic. El poate trăda existența unei ag