Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un deputat PSD de Cluj, Aurelia Cristea, l-a interpelat la ministrul Culturii

Publicat in Adevarul, luni 18 martie 2013 ·

Aurelia Cristea, deputat PSD de Cluj, a depus luni, 18 martie, o interprelare ministrului Culturii, Daniel Barbu, în care îi cere să justifice de ce a declarat că sprijină Timişoara în cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană în condiţiile în care un ministru, ca manager, ar trebui să facă lobby extern pentru toate cele patru municipii în mod egal.

„Dată fiind natura acestei competiţii între Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara şi Arad, localităţi care prezintă oferte culturale bine conturate şi individualizate, fiecare ajungând în timp la un anumit nivel de dezvoltare, consider, cu tot respectul pe care vi-l port, că afirmaţia Dumneavoastră este nejustificată în ceea ce priveşte favorizarea Timişoarei.

Totodată, sunt de părere că Ministrul Culturii din România, indiferent care ar fi numele persoanei care deţine acest portofoliu, are datoria de a promova cultura românească în ansamblul său şi să lase la o parte orice preferinţe personale”, scrie deputatul Aurelia Cristea în interpelare.

Aceasta nu uită să îl întrebe pe ministrul Daniel Barbu de ce a afirmat că nu îşi ia niciun angajament pentru Cluj-Napoca, oraş în care şi-a obţinut titlul de doctor în istorie, acordat de Universitatea Babeş-Bolyai.

„Cu siguranţă, oferta culturală şi academică a municipiului Cluj-Napoca nu poate fi inferioară Timişoarei din moment ce chiar dumneavoastră aţi ales să urmaţi studiile aici“, adaugă parlamentarul clujean.

Economist de profesie şi vicepreşedinte PSD Cluj, Aurelia Cristea este directorul general Polului de Asigurare Împotriva Dezastrelor Naturale şi profesor asociat la UBB.

Cristea a candidat, în decembrie 2012, pentru un loc de deputat în Colegiul 3 La Colegiul 3 Camera Deputaţilor din Cluj (cartierele Gheorgheni-Andrei Mureşanu) alături de Petru Călian (ARD), Csoma Botond (UDMR), Sandor Krisztina (PPMT), Rozalia Crişan (PPDD) şi Ioan

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum o ora
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 3 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Iohannis a reiterat, la Consiliul European, că Ucraina, alături de Republica Moldova, rămân teme de prioritate absolută şi a insistat asupra necesităţii unei abordări de securitate care să includă întreaga regiune a Mării Negre

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a participat, miercuri şi joi, la reuniunea extraordinară a Consiliului European, care a avut loc la Bruxelles, Regatul Belgiei. Reuniunea a debutat cu o recepţie oferită de către Majestatea Sa Philippe, Regele Belgienilo

Hidroelectrica și Masdar au semnat pentru extinderea scopului acordului de colaborare, în vizita delegației Românie în Emiratele Unite

Gandul acum o ora
Hidroelectrica și Masdar au agreat, în cadrul vizitei de lucru în Emiratele Arabe Unite, să extindă scopul societății mixte (JVC) ce urmează a fi înființată precum și implementarea de sisteme de stocare a energiei în baterii, în condiții de exclusiv

Aeronava TAROM care îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice poartă numele Nadia Comăneci

Mediafax acum 46 minute
Aeronava cu numele „Nadia Comăneci” îi va duce pe sportivii români la Jocurile Olimpice de la Paris. Compania TAROM a semnat un acord de utilizare a numelui. Procedura reprezintă o premieră pentru România.

Un bărbat de 33 de ani a MURIT în timpul unui zbor cu avionul și soția sa, însărcinată, nu a știut nimic până la aterizare. Ce s-a întâmplat

Gandul acum o ora
Un bărbat de 33 de ani a murit în timpul unui zbor Ryanair din Torino, iar soșia sa, însărcinată a aflat de tragedie abia la aterizare, pentru că avea locul mult mai în spate. Giuseppe Stilo și soția sa, Federica Marrella, erau așezați la poluri opu

O nouă medalie de aur! David Popovici s-a impus și în proba de 200 m liber la Campionatele Naționale de la Otopeni

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
David Popovici s-a impus și în proba de 200 metri liber la Campionatele Naționale de la Otopeni. E a doua medalie de aur, după cea de la 50 metri liber.

Alin Nica i-a retras toate atribuţiile vicepreşedintelul CJ Timiş, Cristian Moş, după ce acesta a anunţat că va candida independent la Primăria Timişoara

News.ro acum o ora
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, i-a retras, miercuri, toate atribuţiile vicepreşedintelul Cristian Moş, după ce acesta şi-a anunţat intenţia de a candida independent la alegerile locale din 9 iunie, pentru funcţia de primar al mu

NATO afirmă că "lucrează" la trimiterea de rachete antiaeriene în Ucraina

News.ro acum 2 ore
NATO lucrează la trimiterea mai multor sisteme antiaeriene în Ucraina, a declarat joi secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, ca răspuns la solicitările de ajutor ale Kievului în faţa raidurilor ruseşti, relatează Reuters. "

Nicolae Robu, botezat „Gheorghe” pe un panou electoral tipărit greșit și amplasat la intrarea în Timișoara VIDEO

Adevarul acum 4 ore
Greșeală impardonabilă a echipei de campanile al lui Nicolae Robu, candidatului PNL-PSD la funcția de primar al Timișoarei. Aceștia i-au greșit numele pe un panou electoral.

Vremea

București
acum

10°
joi

8°/14°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
Iasi
acum

joi

7°/8°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

6°/9°
Constanta
acum

10°
joi

9°/15°
vin.

8°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/14°
Timisoara
acum

joi

6°/12°
vin.

4°/14°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/16°