Cine se ocupă de ieşirea din criză, de restructurarea bugetară, cine vorbeşte de măsuri dureroase?
Care sunt priorităţile strategice ale anului? Să le socotim. Reforma statului, reforma Constituţiei, reforma justiţiei, reforma învăţământului, reforma sistemului de sănătate, reforma economiei, reforma clasei politice, reforma partidelor. Obiective multe, ambiţii mari. Dar, în afara sunetelor care alcătuiesc vorba reformă, aţi mai auzit şi altceva? De pildă la capitolul reforma Constituţiei. Cum să fie, mai subţire, mai groasă, mai prezidenţială, mai parlamentară? Să se revizuiască primim, dar nu ştim ce. Oricum, dacă poporul a spus că vrea modificări pe ici, pe colo prin punctele esenţiale, e musai, dar încotro s-o cârmim? La fel şi cu reforma clasei politice. Că votul pe liste n-a fost bun, am văzut. Acum aflăm că şi votul „uninominal" încercat de curând e de fapt prea „proporţional". Aşa că şi aici ar trebui să mai încercăm încă o dată. După care vine reforma partidelor. Aici e şi mai tulbure. Trei partide, trei congrese. Fiecare cu reforma lui. Apoi, reformaţii ieşiţi din adunările de partid vor trebui să se aşeze la gura sobei şi să povestească de-a fir a păr cum vor pune ei ţara la cale. Înainte mult mai este!
Cu învăţământul, justiţia, sănătea, mai uşor, că doar nu se pot face toate deodată.
Între timp cine se ocupă de ieşirea din criză, de restructurarea bugetară, cine vorbeşte de măsuri dureroase, dar absolut necesare pentru traiul de zi cu zi al fiecărui român? Păi, FMI, drăguţul de el. El zice răspicat că sistemul de pensii nu mai ţine. Domnu' Franks sperie lumea cu un milion de oameni fără locuri de muncă în următoarele luni. Tot FMI afirmă că trebuie puse sub control cheltuielile excesiv de vioaie ale administraţiei locale. Aici, în teritoriu, dispar miliardele de euro ca picăturile de apă în deşertul Sahara. Nu le mai dă nimeni
