Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fiscul scoate pe tarabă bunurile lui Negoiţă

Publicat in Adevarul, miercuri 8 iunie 2011 ·

ANAF vinde apartamente, parcări şi un teren intravilan ale lui Robert Negoiţă, în valoare de cinci milioane de euro, pentru a recupera o parte din datoria acestuia către stat. Datoria lui Robert Negoiţă la bugetul de stat este evaluată la aproximativ 45 de milioane de euro şi include şi majorările de întârziere, şi dobânzile din ultimul an.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) va scoate la licitaţie săptămâna viitoare 58 apartamente, parcări cu o capacitate de peste 600 de locuri şi un teren intravilan, în valoare totală de cinci milioane de euro (fără TVA), ale omului de afaceri Robert Negoiţă. Fiscul încearcă astfel să recupereze o parte din datoria lui Negoiţă la bugetul de stat, evaluată la aproximativ 45 de milioane de euro, reprezentând TVA aferentă tranzacţiilor imobiliare derulate în perioada 2006-2008 şi penalităţi.

Apartamente de la 39.000 de euro

Potrivit lui Marinel Rizea, director executiv în direcţia generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov, Fiscul va scoate la licitaţie şi alte bunuri imobiliare deţinute de Negoiţă, pe măsură ce se va finaliza evaluarea acestora. Bunurile imobiliare scoase la vânzare de către ANAF sunt situate în Popeşti Leordeni. Apartamentele finisate scoase la licitaţie au preţuri fără TVA cuprinse între 39.000 de euro şi 41.500 de euro pentru unităţile cu două camera, suprafaţa utilă 59-64 metri pătraţi, se arată într-un anunţ al Direcţiei Generale a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov. Apartamentele cu trei camere au preţuri între 57.000 de euro şi 60.000 de euro, iar cele cu patru camere - între 77.000 şi 81.500 pentru cele cu patru camere (suprafaţa utilă de 107-113 metri pătraţi). Pentru un apartament nefinisat (la roşu sau semi-roşu), cu suprafaţa utilă de 116 metri pătraţi, preţurile urcă până la 50.000 de euro fără TVA.

Negoiţă: Nu mă preocupă

Contactat de „Adevărul", o

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 33 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 41 minute
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 13 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Premierul spaniol anunță că se gândește la demisie: "Am nevoie să mă opresc şi să mă gândesc". Ancheta care l-ar putea face pe Pedro Sánchez să renunțe la funcție

Ziare.com acum 11 ore
Într-un mesaj postat pe rețeaua socială X și intitulat ”Scrisoare către cetățeni”, premierul spaniol Pedro Sánchez a anunţat miercuri, 24 aprilie, că "se gândeşte" la o eventuală demisie, după anunţarea deschiderii unei anchete împotriva soţiei sale

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 10 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°