Creativitatea regizorilor despre care am vorbit în părţile anterioare ale acestei sinteze, deopotrivă subiectivă şi fatalmente parţială ( a dispărut demult şi în România criticul care vede tot), s-a manifestat îndeosebi în instituţii de spectacole în care o anumită reuşită nu a fost unica ei realizare. Ci acolo unde există directori care au un program, care nu au uitat povestea cu o singură floare ce nu garantează venirea primăverii, ş.a.m.d.

Instituţii

Care sunt,aşadar, Teatrele ce, în opinia mea, îşi pot revendica locuri fruntaşe în ierarhia naţională?

În Bucureşti, liderul de necontestat e Teatrul Naţional. Şi asta în condiţiile în care clădirea se află într-un complex proces de reabilitare. Cu două săli noi (Atelier şi Multimedia), cu patru spectacole Caragiale, unul mai bun decât altul, TNB se situează pe un loc de frunte nu doar în ierarhia teatrală a Capitalei, ci şi în aceea a ţării.

Celelalte instituţii de spectacole din Bucureşti au produs în 2012 doar câte un singur spectacol notabil. Mă gândesc la Lear(a) de la Bulandra (Teatru care dispune şi el de o nouă sală), la Roman teatral de la Nottara, la Ascensiunea lui Arturo Ui de la Odeon (în măsura în care montarea lui Dragoş Galgoţiu intră în contabilitatea teatrală a lui 2012), la Îngeri în America de la Metropolis. Deşi nu are statut (exclusiv) de Teatru, Centrul Cultural pentru UNESCO, “Nicolae Bălcescu”, oferă în fiecare an câte o producţie competitivă. În 2012 aceasta s-a numit Familia Tót. Cum Din viaţa insectelor, tot în regia lui Victor Ioan Frunză, va intra în socoteala anului curent, putem spune că obiceiul spectacolelor bune de la respectivul Centru are continuitate şi e deja o certitudine.

Am vorbit îndelung în spaţiul acestei recapitulări despre spectacolele Teatrului Naţional “Radu Stanca” din Sibiu. Un Teatru care în 2012 a dovedit, parcă mai pute