Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UE penalizează România cu 46 de milioane de euro

Publicat in Adevarul, vineri 5 noiembrie 2010 · ·

Ministrul Agriculturii şi secretarul de stat pentru politici agricole se contrazic asupra restituirii banilor. Bruxelles-ul a anunţat ieri că Bucureştiul trebuie să restituie 46,3 milioane de euro pentru cheltuirea incorectă a fondurilor agricole şi pentru întârzieri de plăţi.

Din cele 46,3 milioane de euro, 41,7 ar urma să revină la bugetul Uniunii Europene din cauza unor deficienţe ale sistemelor LPIS (sistemul de identificare a parcelelor agricole şi GIS (sistemul de informaţii geografice), ale controalelor financiare şi pentru modul ineficient în care au fost aplicate sancţiuni.

Pentru plăţi întârziate aferente anului 2008, Bucureştiul va restitui alte 4,6 milioane de euro. Referitor la comunicatul Comisiei Europene, reprezentanţii Ministerului Agriculturii s-au contrazis ieri în declaraţii. Ministrul Agriculturii şi al Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a declarat pentru „Adevărul":

„Decizia Comisiei Europene este executorie. România a epuizat toate instrumentele de contestaţie puse la dispoziţie de legislaţia comunitară, adică întâlnirile bilaterale între autorităţile române şi Comisia Europeană şi procedura de conciliere".

Sumele se vor opri automat din viitoarele cheltuieli aferente Fondului European de Garantare Agricolă, efectuate de România. „Autorităţile române au convenit cu Comisia Europeană reţinerea eşalonată a acestei sume, în trei tranşe egale, respectiv în lunile ianuarie ale anilor 2011, 2012 şi 2013", a mai precizat Valeriu Tabără.

Decizie politică

Pe de altă parte, Adrian Rădulescu, secretar de stat în cadrul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, a declarat pentru „Adevărul": „România ar fi putut merge la Curtea Europeană de Justiţie pentru a negocia o scădere a sumei de penalizare. S-a luat însă decizia politică de a accepta decizia Comisiei Europene". Rădulescu a mai spus că nu este de acord

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ucraineanul Lunin răsplăteşte încrederea lui Ancelotti şi o duce pe Real Madrid în semifinalele Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
Manchester City – Real Madrid 4-5 (1-1 după 90 de minute, 3-4 la penalty-uri) Trupa lui Ancelotti a marcat repede, prin Rodrygo, după o fază construită în flancul drept prin trei pase. Brazilianul a marcat la a doua încercare, deschizând scorul în m

Rujeola a început să-i ucidă și pe părinții nevaccinați. Număr record de cazuri

Adevarul acum 2 ore
În România avem epidemie de rujeolă, iar situația devine din ce în ce mai gravă: săptămâna trecută s-a înregistrat un record de îmbolnăviri. Totul, pe fondul unei rate de vaccinare scăzută alimentată de lipsa de educație sanitară, frica nejustificat

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

HotNews acum o ora
Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare c

Tragedie la Craiova: Un mort și patru răniți după o explozie violentă într-un bloc. O parte din imobil s-a prăbușit

Ziare.com acum 8 ore
O femeie, în vârstă de 52 de ani, a murit, iar alte patru persoane au fost rănite, după ce o explozie, neurmată de incendiu, s-a produs, miercuri seară, 17 aprilie, într-un bloc din municipiul Craiova, fiind activat Planul Roşu de Intervenţie. "În u

Corvinul Hunedoara furnizează surpriza sezonului în Cupa României, calificându-se în finală

Press Alert acum 10 ore
Echipa de liga secundă Corvinul Hunedoara s-a calificat miercuri în finala Cupei României. Hunedorenii au învins în semifinală pe FC Voluntari cu 3-1. Aceștia vor întâlni în finală câștigătoarea celeilalte semifinale dintre Oțelul Galați și Universi

BANCUL ZILEI | Leul și furnica grăbită

Gandul acum 37 minute
Weekend-ul e tot mai aproape, iar Gândul vă pregătește pentru următoarele zile de relaxare. Și cel mai mult vă poate binedispune un banc bun | Leul și furnica grăbită, la taifas. Un leu stă la umbra unui pom, când prin fața lui trece în viteză o fur

Uniunea Europeană va impune sancţiuni ce vizează producătorii de drone şi rachete din Iran

HotNews acum o ora
Uniunea Europeană a decis miercuri să impună noi sancţiuni împotriva Iranului, ce vizează producătorii de drone şi rachete, a declarat preşedintele Consiliului European, Charles Michel, transmite joi AFP. Lansator iranian de racheteFoto: Iranian Arm

Suedia adoptă o lege care reduce vârsta pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani

News.ro acum o ora
Parlamentul Suediei a adoptat o lege care reduce vârsta minimă pentru schimbarea legală a sexului de la 18 la 16 ani şi facilitează accesul la intervenţii chirurgicale. Legea a fost adoptată cu 234 de voturi pentru şi 94 împotrivă în Parlamentul sue

Inundații Dubai: MAE anunță că două grupuri de români sunt blocate pe Aeroportul din Dubai

Wall-Street.ro acum 13 ore
Două grupuri de cetăţeni români, ale căror curse aeriene au fost anulate, sunt blocate pe Aeroportul Internaţional Dubai, în contextul fenomenelor meteorologice extreme care afectează teritoriul Emiratelor Arabe Unite, informează MAE, potrivit Agerp

Corpul de Control al ministrului Sănătăţii, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon: Sesizările au la bază o comunicare defectuoasă / Controlul a vizat doar activitatea administrativă

News.ro acum 14 ore
Corpul de Control al ministrului Sănătăţii a transmis, miercuri, concluzii preliminare după controlul de la Spitalul Sf. Pantelimon, unde s-au făcut acuzaţii referitoare la mai multe decese cauzate de administrarea defectuoasă a unui medicament în S

Vremea

București
acum

joi

8°/13°
vin.

7°/16°
sâm.

7°/17°
dum.

9°/18°
Iasi
acum

joi

6°/8°
vin.

4°/13°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/15°
Constanta
acum

joi

8°/14°
vin.

7°/11°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

3°/6°
vin.

1°/9°
sâm.

1°/14°
dum.

5°/15°
Timisoara
acum

joi

7°/12°
vin.

3°/14°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/15°