Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FOTO „Fiica“ lui Dracula atacă Miss Universe

Publicat in Adevarul, joi 18 august 2011 ·

Larisa Popa (24 de ani), reprezentanta ţării noastre în concursul internaţional Miss Universe 2011, pleacă duminică în Brazilia, unde va avea loc competiţia din acest an. Larisa Popa este convinsă că va obţine un rezultat bun. Ea mizează pe frumuseţea sa naturală, dar şi pe un costum inedit, ale cărui surse de inspiraţie au fost Vlad Ţepeş şi Dracula.

„Adevărul": Vei pleca singură în cantonamentul din Brazilia. Te simţi pregătită?

Larisa Popa: Deşi mi-ar fi plăcut să am delegaţia română cu mine, în Brazilia, ştiu că acest lucru nu va fi un impediment în a-mi atinge scopurile. Cred că o persoană cât trăieşte învaţă şi sunt sigură că voi învăţa multe lucruri noi în Sao Paulo. Totodată, cred că pregătirea intensă de care am beneficiat alături de Organizaţia Miss Universe România mă va ajuta foarte mult şi voi reuşi să fac faţă situaţiilor cu care mă voi confrunta în competiţia internaţională. După cum ştiţi, eu am participat şi la finala naţională din 2010 şi încă de atunci am început să conştientizez cerinţele concursurilor de acest gen şi să mă pregătesc aşa cum am crezut eu de cuviinţă. Dacă în acest an am reuşit să conving juriul din România, am speranţa că voi reuşi şi cu cel din Brazilia.

Larisa Popa, în costumul inspirat de Dracula şi Vlad Ţepeş Foto: mytouche

Ce crezi că vei găsi ­acolo?

Brazilia este ţara spectacolului. Sunt sigură că ediţia de anul acesta va fi una mai mult decât incendiară, mai ales că Miss Universe aniversează 60 de ani de existenţă sub această denumire. Sunt foarte entuziasmată când mă gândesc că voi cunoaşte câştigătoarele din anii trecuţi şi că voi trăi experienţa vieţii mele.

Ce ştii despre celelalte concurente? Crezi că în acest moment există favorite?

În acest an, lupta pentru coroană este acerbă. Sunt multe concurente frumoase, dar diferenţa va fi făcută de acea scâ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 2 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum o ora
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 6 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 6 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 5 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Emisiunile zilei de joi, 25 aprilie 2024

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Marcel Ciolacu: Locul lui Piedone este în continuare la Sectorul 5

Capital acum 10 ore
Prim-ministrul Marcel Ciolacu a declarat că locul lui Cristian Popescu Piedone nu poate să fie decât la Sectorul 5 al Capitalei, ocupând funcția de primar. De asemenea, el a mai spus că nu vor exista negocieri cu acesta.

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 5 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 2 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/20°
vin.

8°/19°
sâm.

9°/21°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/21°
vin.

6°/12°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/22°
Constanta
acum

11°
joi

11°/16°
vin.

9°/18°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/15°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/10°
vin.

6°/14°
sâm.

5°/16°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°