Pe cutia lui cu medicamente scria doar Nicolae. Asistentele de la azilul clujean s-au mirat prima dată şi au întrebat cu naivitate ce fel de Nicolae. Doctorul Lorant Szentagotai a răspuns fără să stea pe gânduri: ’Moş Nicolae’. Aşa a rămas până când a murit. Sursa: EVZ

Fundiţa. 3 februarie 1981. Poştaşul traversează în grabă bulevardul Berthier din Paris şi se opreşte în faţa locuinţei lui Nicolae Penescu. Fost ministru de Interne în lunile finale ale lui 1944, deţinut politic timp de zece ani, figură importantă a exilului românesc de la Paris, Penescu e un „obiectiv” permanent al Securităţii. Monstrul ceauşist îl alintă chiar pe dizident, cu numele de cod „Trişorul”. În mâna postaşului, un pachet, conţinând memoriile lui Nikita Hruşciov traduse în limba spaniolă, miroase a moarte. Soneria sună nervos, schimb de amabilităţi, o semnătură scurtă, după care destinele se separă, iar o linie invizibilă ridică distanţele dintre Paris şi Bucureşti. Explozia tulbură liniştea solemnă a unei zile anoste de marţi. Nicolae Penescu e pulverizat într-o baltă de sânge. Capcana comunismului a muşcat cu furie din gâtul, pieptul, faţa, mâinile bărbatului de 84 de ani. Transportat de urgenţă la spitalul Beaujon, Penescu mai supravieţuieşte, schilodit, până în martie 1982.

Hârtia creponată. Acelaşi 3 februarie 1981. Paul Goma e exilat de patru ani la Paris. Detalii neimportante. În suburbiile capitalei, pe Rue Bisson, demonii socialismului ştiinţific bântuie chiar cu mai multă furie decât la Bucureşti. Pe la prânz, un colet cu ştampila ‚Madrid’ îi solicită braţele şi atenţia. Vechi opozant al regimului comunist de la Bucureşti, Goma e de când se ştie în vizorul Securităţii. Notorietatea de care se bucură în cercurile occidentale l-a salvat de multe ori. Acum e pe punctul de a-i curma destinul. Goma are însă exerciţiul capcanelor mortale: deschide coletul cu pruden