Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Eric a trecut de problemele medicale pe care le-a avut şi a plecat azi la Belek

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 25 ianuarie 2010 ·

Trecerea de la plus 40 de grade la temperaturi cu minus l–a dat peste cap pe brazilianul Eric, acestuia făcându–i–se rău în timpul unui antrenament săptămîna trecută. Eric a fost supus unor investigaţii medicale amănunţite la Institutul Inimii din Cluj. El a primit acceptul medicilor de a–şi continua pregătirea alături de restul lotului şi a plecat spre Antalya în această seară.

Fotbalistul cariocas Eric de Oliveira le-a dat mari emoţii gaziştilor, săptămâna trecută. În timpul unui antrenament, după ce a încheiat o sesiune de alergări, brazilianului i s-a făcut brusc rău, prăbuşindu-se pur şi simplu pe gazon. După câteva secunde, fotbalistul în vârstă de 24 de ani s-a ridicat, dar avea tensiunea foarte mică.

Din câte se pare, schimbarea bruscă de temperatură la care a fost supus într-un interval scurt de timp l-a afectat pe jucător. În vacanţă, acasă, la Rio de Janeiro, Eric a avut parte şi de temperaturi de peste 40 de grade, ori la revenirea în România mercurul din termometru a stat mai mult sub linia de zero grade.

Staff-ul medical al echipei medieşene l-au trimis pe Eric la Sibiu, pentru o serie de analize. După un consult amănunţit, medicii l-au oprit de la efort pe fotbalist. A urmat o nouă serie de teste medicale, de data aceasta la Cluj, la Institutul Inimii, în urma cărora fotbalistul a primit acceptul de a-şi continua pregătirea, alăturându-se lotului pentru cantonamentul din Antalya. "Eric a trecut cu bine testul de efort, iar ecograful a ieşit OK", a afirmat unul dintre oficialii clubului medieşean.

"Eric s-a amuzat de această întâmplare. Mi-a povestit că nu a reuşit să se adapteze vremii din România. Pentru el, această trecere, de la 40 de grade la minus 5 sau chiar minus 10 este un test greu de trecut. În plus, el nici nu obişnuieşte să mănânce dimineaţa şi cred că asta l-a afectat acum, iar antr

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Fum dens la Rafinăria Petromidia din Năvodari. S-a activat planul roşu de intervenţie / ISU Constanţa: A fost o explozie

Mediafax acum 24 minute
Autorităţile sunt în alertă. În sprijinul echipajelor care intervin la faţa locului, a fost trimisă şi autospeciala transport roboţi de la ISU BIF. Totodată, alte 4 maşini de stingere din cadrul ISU IL (2) şi ISU CL (2) vor interveni în sprijinul c

Temperaturi mai ridicate decât cele specifice lunii aprilie. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum 24 minute
Temperaturile medii ale lunii aprilie vor fi ușor mai ridicate decât cele normale, potrivit prognozei pentru perioada 1 – 29 aprilie, transmisă de meteorologii Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Săptămâna 1 – 8 aprilie Valorile termice

O dronă ar fi căzut într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei. Incidentul a fost filmat VIDEO

Ziare.com acum o ora
O operațiune de căutare ar fi fost inițiată de către Armata Română într-o zonă izolată din Insula Mare a Brăilei, după ce mai mulți localnici au reclamat zgomote ciudate și au furnizat imagini care indică prăbușirea unei drone, posibil militare, în

Un microbuz s-a răsturnat în județul Suceava: Cinci persoane au fost transportate la spital

HotNews acum o ora
​Un microbuz în care se aflau șase persoane s-a răsturnat vineri în localitatea Prisaca Dornei din județul Suceava. Potrivit ISU Suceava, cinci dintre pasageri au suferit diverse traumatisme și au fost transportate la spital pentru a primi îngrijiri

Ciolacu, la 20 de ani de la aderarea României la NATO: Apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră. Vom continua să fim un actor influent şi constructiv în interiorul NATO

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, la 20 de ani de la aderarea României la NATO, că apartenenţa României la NATO reprezintă o garanţie de securitate pentru ţara noastră, subliniind că România va continua să fie un actor influent şi constructiv în inte

VIDEO O dronă ar fi fost filmată în apropierea oraşului Brăila

Mediafax acum 35 minute
O dronă ar fi fost filmată în Brăila, în zona Grădina Mare, aproape de Dunăre, scrie presa locală din Brăila. Incindentul ar fi avut loc joi noaptea. Autorităţile nu au semnalat probleme.

UPDATE - Bistriţa-Năsăud - Copac căzut peste o maşină aflată în mers, în care se aflau un adult şi cinci copii / Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital - FOTO

News.ro acum 32 minute
Trei copii cu vârste între 13 şi 4 ani au fost duşi la spital, după ce un copac a căzut pe maşina în care se aflau alături de părinţi şi de alţi doi fraţi, în localitatea Mureşenii Bârgăului, din Bistriţa-Năsăud. UPDATE - La locul accidentului au fo

Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor Auchan îți aduce super reduceri la carnea de pui și scutece Pampers (P)

Ziarul de Iasi acum o ora
Ultimul weekend din Festivalul Ofertelor WoowW la Auchan îți aduce super reduceri! Până pe 2 aprilie în toate magazinele din țară și online, pe auchan.ro, găsești reduceri la sute și sute de produse, alimentare și nealimentare. Mai mult, dacă ai car

Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate în noua catedrală de la Curtea de Argeş

HotNews acum 3 ore
Osemintele principelui Nicolae, fratele regelui Carol al II-lea, vor fi reînhumate vineri în noua catedrală arhiepiscopală şi regală de la Curtea de Argeş. Radu Duda Foto: AGERPRES Casa Regală a anunţat, într-un comunicat, că arhiepiscopul Calinic a

Femeie rănită după o explozie într-un apartament aflat la etajul I

Press Alert acum 54 minute
O femeie a fost rănită grav la nivelul mâinilor, în noaptea de joi spre vineri, după o explozie care a avut loc într-un bloc din Hunedoara. Pompierii Detașamentului Hunedoara au intervenit în noaptea de joi spre vineri, în jurul orei 24.00, pe strad

Vremea

București
acum

17°
vin.

11°/23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/27°
lun.

16°/28°
Iasi
acum

19°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/24°
dum.

11°/25°
lun.

14°/26°
Constanta
acum

17°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/18°
lun.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/25°
Timisoara
acum

14°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/25°

Editoriale