Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mazda MX-5 a împlinit 20 de ani

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 25 mai 2009 ·

200 de prorietarii ai celui mai vândut roadster din toate timpurile, veniţi din toate colţurile Europei, se vor aniversa cu ocazia celebrei curse de 24 de ore de la Le Mans.

1 /.

Cel mai bine vândut roadster din toate timpurile, Mazda MX-5 (sau Miata, pe anumite pieţe), a împlinit 20 de ani.

200 de proprietari MX-5 veniţi din toate colţurile Europei vor aniversa acest moment, pe 13 şi 14 iunie, în cadrul unui eveniment organizat la Le Mans, cu ocazia ediţiei din acest an a celebrei curse de anduranţă.

Posesorii de Mazda MX-5 (dar nu numai ei) care doresc să participe la acest eveniment pot accesa site-ul Mazda Franţa – www.mazda.fr – pentru detalii suplimentare.

Prezentată în premieră mondială la Salonul Auto de la Chicago, în februarie 1989, prima generaţie Mazda MX-5 a reinventat segmentul roadster-elor clasice, cu motor amplasat frontal şi tracţiune pe puntea spate.

Două decenii mai târziu, Mazda a ajuns la a treia generaţie MX-5, mai precis la faceliftul care marchează jumătatea duratei de viaţă a actualului model.

Model de Cartea Recordurilor

MX-5 a intrat în Cartea Recordurilor, drept cel mai bine vândut roadster din toate timpurile, pe baza celor peste 850.000 de unităţi comercializate până în prezent.

Mazda marcat şi istoria sporturilor cu motor prin câştigarea Cursei de 24 de ore de la Le Mans, pe 23 iunie 1991, cu modelul Mazda 787B echipat cu un motor rotativ, performanţă singulară pentru industria auto japoneză.

Mai multe imagini în Galeria Foto.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 54 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum o ora
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Dosarul Mineriadei: Petre Roman a ajuns la Parchetul General. Ion Iliescu va fi audiat acasă

Wall-Street.ro acum 16 minute
Fostul premier Petre Roman, s-a prezentat la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. De asemenea, sunt aşteptaţi la Parchetul General Gelu Voican Voiculescu, fost

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 58 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

10°
joi

7°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°