Nadia nu a considerat niciodată popularitatea o povară, mărturiseşte că cel mai delicat moment al vieţii a fost plecarea din România, susţine că ar fi vrut să facă istorie şi la capitolul "savurat" ciocolată şi spune că orice bucurie măruntă îi face ziua mai frumoasă.

Ne-am lăsat orbiţi de frumuseţea evoluţiilor sale, ni s-a zburlit pielea în aşteptarea notelor - deşi totul era doar o reluare alb-negru - şi i-am urmărit cu interes traseul său în viaţă, alături de Bart şi Dylan. Nadia Comăneci la... 50 de ani!? Parcă nimănui nu-i vine să creadă. Fetiţa cu talent vărsat cu polonicul de Dumnezeu va aduna mâine, în albumul cu amintiri, o nouă zi sub strălucirea bliţurilor familiei şi a prietenilor.

Nadia, cum ar fi fost viaţa ta fără gimnastică?

Probabil că ar fi fost o viaţă plictisitoare, dar mă bucur că am făcut gimnastică, pentru că mi-a oferit foarte multe satisfacţii.

De ce crezi că ai prins atât de bine la public, că lumea îşi aminteşte în continuare de acea fetiţă care în urmă cu 35 de ani devenea regina gimnasticii?

Pentru că, prin acea evoluţie, prin acel 10, am făcut istorie. Ulterior, mi-am continuat activitatea sportivă şi am confirmat că nu a fost o întâmplare, am rămas legată de lumea gimnasticii şi m-am implicat în multe proiecte ce ţin de dezvoltarea acestui sport, de proiecte sociale, toate aceste lucruri au făcut ca lumea să nu mă uite, să îşi amintească mereu momentul petrecut la Montreal.

Şi astfel ţi-ai făcut o imagine perfectă... Cât de importantă este imaginea pentru tine?

Să ştii că este foarte importantă, sunt şi trebuie să rămân un simbol pentru copii, pentru gimnaşti, pentru sportivi în general şi pentru acest lucru cred că sunt datoare să rămân Nadia, să rămân acel simbol al dăruirii, al devotamentului, al sacrificiului, al rezultatelor obţinute prin muncă, al exerciţiilor aproap