Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Arabii din Timişoara vor să îşi ajute conaţionalii

Publicat in Adevarul, vineri 9 ianuarie 2009 ·

Organizaţiile arabilor din Timişoara vor să se implice în ajutorarea semenilor bombardaţi în Palestina.

Arabii din Banat s-au decis să se facă auziţi. După ce nu au reuşit să obţină de la Primăria Timişoara autorizaţia de a mărşălui pe străzile oraşului, mai multe organizaţii ale arabilor şi-au dat întâlnire la sediul Organizaţiei Pentru Apărarea Drepturilor Omului din România. Comisarul şef Teodor Raţiu, preşedintele O.A.D.O.R., şi-a oferit sprijinul pentru ca arabii din Timişoara să poată strânge ajutoare umanitare care să fie trimise apoi în zona de conflict din Fâşia Gaza. „Din departamentul nostru de străini fac parte mai multe naţionalităţi. Irakieni, kurzi, turci, arabi, sirieni. Acum principalul lucru care ne preocupă este conflictul din Palestina şi evenimentele tragice din Fâşia Gaza. Vrem să venim în ajutorul lor, pentru că acolo mor copii, femei şi civili. Asta ne deranjează. Cred că organizaţia noastră se mişcă mai repede şi avem mai multe uşi deschise”, a declarat Teodor Raţiu.

Cei de la O.A.D.O.R se declară împotriva terorismului, însă cer Ministerului de Externe să intervină mai prompt pentru a-i apăra pe cetăţenii români prinşi în război. „Ar trebui să se poată face o delimitare între organizaţiile teroriste şi populaţia civilă. Ministerul de Externe ar fi putut să fie mai pe fază şi să asigure plecarea românilor de acolo din timp”, a mai spus Raţiu.

Medicamentele sunt pe primul loc

Arabii din Timişoara doresc să strângă ajutoare pentru a-i ajuta pe cei care au de suferit în urma bombardamentelor lansate de armata Israeliană în Fâşia Gaza. Principala preocupare este colectarea de medicamente şi materiale sanitare, având în vedere că medicii palestinieni nu mai fac faţă numărului mare de răniţi. „Cel mai important e să strângem medicamentele. Dar sunt binevenite şi alte ajutoare. În special haine, pături, pentru că acolo nu mai

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cristian Popescu Piedone: Mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan

News.ro acum 54 minute
Candidatul PUSL la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone, afirmă marţi că mazilirea doctorului Cârstoiu este blat politic prin care PSD şi PNL îl susţin pe Nicuşor Dan. ”Mazilirea doctorului Cârstoiu este BLAT POLITIC PRIN CARE PSD ŞI PNL ÎL

Un nor de praf saharian ajunge deasupra României. Anunțul ANM

Libertatea acum 33 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că o masă de aer încărcată cu praf saharian se va afla deasupra României marţi şi în prima partea zilei de miercuri, relatează News.ro.

10 morţi, după ce două elicoptere ale marinei din Malaezia s-au ciocnit în zbor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Două elicoptere ale marinei malaeziene s-au ciocnit, marţi, în aer în timpul unei repetiţii pentru o paradă navală, toţi cei 10 membri ai echipajelor aflate la bord pierzându-şi viaţa, relatează Reuters. Incidentul a avut loc la baza navală Lumut di

Sfântul Gheorghe, ocrotitorul Armatei Române, tradiţii şi superstiţii. Ce nu e recomandat să faci pe 23 aprilie

Mediafax acum 2 ore
Există numeroase oraşe în România care poartă numele Sfântului Gheorghe şi chiar unul dintre cele trei braţe ale Dunării este denumit astfel. Sfântul Gheorghe este de asemenea ocrotitorul Armatei Române. Sfântul Gheorghe este unul dintre cei mai înd

Acord de cooperare în domeniul apărării, semnat de România şi Coreea de Sud

Mediafax acum 25 minute
„Am semnat, astăzi, la Seul, împreună cu omologul meu coreean, Shin Wonsik, Acordul între Guvernul României şi Guvernul Republicii Coreea privind cooperarea în domeniul apărării, primul document de acest fel încheiat între cele două ţări”, a transmi

Sondaj INSCOP. 46,6% dintre români ar vota PSD-PNL la alegerile europarlamentare. AUR pierde teren

Adevarul acum 43 minute
Alianţa PSD-PNL ar reuși să ia 46,6% din voturi, dacă duminica viitoare ar fi alegeri europarlamentare, înregistrând o creștere procentuală de aproape 3%. Pe locul doi ar fi AUR (16,7%), care înregistrează o scădere de aproape 4%, iar pe trei Alianț

Vreme mai calde şi perioade cu precipitaţii. Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni

Press Alert acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a anunțat cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni. Până spre sfârșitul lunii mai temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării. De asemenea, vor f

Miniștrii de Externe din UE se feresc să promită livrarea de sisteme Patriot către Ucraina. România deține și ea această armă dorită de Kiev

Ziare.com acum 20 minute
Miniştrii de Externe din UE, reuniţi la Luxemburg, au declarat luni, 22 aprilie, că analizează de urgenţă cum să ofere mai multe sisteme de apărare aeriană Ucrainei, dar nu au făcut promisiuni concrete în legătură cu sistemele Patriot, pe care Kievu

Când se încălzește vremea și scăpăm de PLOI? Prognoza meteo până pe 20 mai

Gandul acum 55 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Potrivit meteorologilor, temperaturile vor fi normale sau ușor mai ridicate decât cele normale în mai multe regiuni ale țării, dar vor exista și perioa

Apple TV+ ar putea transmite Campionatul Mondial al Cluburilor din 2025

Gazeta Sporturilor acum 19 minute
Apple negociază cu FIFA preluarea drepturilor de transmitere a Campionatului Mondial al Cluburilor din 2025, conform surselor citate de The New York Times.

Vremea

București
acum

mar.

7°/11°
mie.

8°/20°
joi

10°/16°
vin.

8°/18°
Iasi
acum

10°
mar.

7°/17°
mie.

10°/21°
joi

10°/19°
vin.

8°/17°
Constanta
acum

11°
mar.

10°/12°
mie.

13°/19°
joi

11°/17°
vin.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

mar.

4°/17°
mie.

8°/16°
joi

5°/9°
vin.

3°/15°
Timisoara
acum

10°
mar.

5°/16°
mie.

7°/15°
joi

5°/13°
vin.

4°/17°