Doar fiecare al şaselea locuitor din raioanele de est îşi vede nepoţii cetăţeni ai Republicii Moldova ca stat reîntregit cu Transnistria, arată rezultatele unui sondaj sociologic realizat în premieră pe ambele maluri ale Nistrului
Barometrul de opinie publică, prezentat ieri la Chișinău, arată că 57% din respondenții de pe malul drept al Nistrului și-ar dori ca urmașii lor să trăiască în Republica Moldova cu Transnitria parte integrantă. Totodată, numai 17% din transnistreni vor același lucru, în timp ce jumătate din cei chestionaţi în regiunea separatistă sunt împotrivă, în comparaţie cu numai 10% pe malul drept. Fiecare a treia persoană, pe ambele maluri, a ezitat să dea un răspuns.
În același timp, 41% din respondenții de pe malul drept susțin că procesul de negocieri cu autorităţile de la Tiraspol trebuie să fie conduse de președintele Republicii Moldova Nicolae Timofti. „Întâlnirile dintre autoritățile de la Chișinău și cele de la Tiraspol au un câmp de percepție asociată în jurul lor. Spre exemplu: 45% din cei chestionaţi pe malul drept cred că autoritățile se întâlnesc pentru a stabili unele afaceri care să-i îmbogățească pe cei din grupurile de interese. Alții 44% se declară constructivi, susținând că întrevederile au rolul de a rezolva problemele stringente ce vizează toţi oamenii. Se încearcă asigurarea unei conviețuiri pașnice și reprezentările constructive sunt mai accentuate pe malul stâng al Nistrului (69%)", susține Doru Petruți, directorul IMAS. Studiul mai relevă că toţi respondenții vor ca ONG-urile, deputații, reprezentanții autorităților locale, dar și cetăţenii de rând să se întâlnească mai des și să colaboreze cu diverse ocazii.
„Guvernul nu are o politică de consolidare"
Analistul politic Oazu Nantoi susține că mulţi locuitori din stânga Nistrului se văd într-o țară reîntregită, dar Chișinăul nu consolidează acest segment.