Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Penescu: "Mă bucur că am readus fericirea pentru suporterii Argeşului"

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 8 mai 2008 ·

După un an de exil în Liga a doua, F.C. Argeş a revenit triumfal pe prima scenă a fotbalului românesc. Deşi mai sunt de jucat încă patru etape, echipa patronului Cornel Penescu este matamatic promovată după victoria de la Turda în faţa Arieşului cu 2-0.

- Domnule Penescu, aţi îndeplinit obiectivul şi aţi promovat în prima Ligă, deşi campionatul nu s-a încheiat.

- Aşa este. Deşi mai sunt patru etape de campionat, am obţinut promovarea matematică. Cum se spune, a fost punct ţintit, punct lovit! Este meritul antrenorilor şi mai ales jucătorilor pentru care vor fi răsplătiţi cum se cuvine.

- Aţi avut vreo emoţie în privinţa promovării?

- Nu pot spune că am avut mari emoţii pe parcursul campionatului. Cele mai intense trăiri le-am avut la meciul de ieri de la Turda. Totul a ieşit bine şi n-am mai avut probleme.

- În ultimele patru meciuri, Argeşul va juca numai la victorie ca până acum, sau se va juca la spectacol?

- Suntem o echipă care ne respectăm şi vrem să câştigăm toate meciurile până la final. Nici nu mă gândesc să nu terminăm pe primul loc la o diferenţă consistentă faţă de locul doi.

Primă consistentă pentru promovare

- Ce prime le veţi da jucătorilor?

- Prima normală pentru victoria de la Turda, 1.000 de dolari, plus un bonnus de 500 dolari pentru felul în care s-au dăruit în această partidă. Pentru prima de promovare, vom vedea ce va fi până la sfârşit, nu am fixat-o încă. Acestă primă va fi în funcţie de felul în care va juca echipa în ultimile patru etape. Dacă vor juca bine şi vor câştiga tot până la final, prima de promovare va fi mare, iar dacă vor pierde meciuri, va fi mai mică.

- Aţi sărbătorit promovarea după meciul de la Turda?

- Da, s-a sărbătorit în vestiar şi pe drum cu şampanie. La fel vom face şi mâine (nn astăzi) cu jurnaliştii care vor veni

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciucă, întrebat dacă e mulţumit de explicaţiile date de Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul la Primăria Capitalei: Nu am văzut ce a declarat domnul doctor, motiv pentru care în acest moment nu s-a schimbat nimic faţă de ceea ce am declarat aseară

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, vineri seară, întrebat dacă este mulţumit de explicaţiile date de Cătălin Cîrstoiu şi dacă acesta rămâne candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, că nu ştie ce a declarat Cîrstoiu, astfel că îşi menţine

Cancelarul german afirmă că războiul din Ucraina ar putea continua mai mulți ani

Ziare.com acum 2 ore
Olaf Scholz, cancelarul Germaniei crede că războiul din Ucraina ar putea continua timp de mai mulţi ani, poate chiar cinci ani, a declarat el în cadrul unui eveniment din oraşul german Chemnitz, relatează dpa. Nimeni nu ar putea spune dacă acest răz

Un bărbat şi-a dat foc în faţa tribunalului unde se desfăşoară procesul Trump

Mediafax acum 4 ore
Cel puţin o persoană a folosit un extinctor pentru a încerca să stingă focul, iar un medic de urgenţă s-a grăbit să ajungă la bărbat şi a încercat să-i acorde ajutor, potrivit unei jurnaliste de la CNN, care a relatat scena care s-a desfăşurat în fa

Căpitanul celor de la CFR Cluj, discurs categoric după umilința cu Farul: „Nu merităm să purtăm acest tricou”

HotNews acum 2 ore
Farul Constanța a făcut vineri instrucție cu CFR Cluj, scor 5-1, iar ardelenii au coborât pe locul al patrulea în play-off-ul SuperLigii și pot rata în acest sezon cupele europene. Mario CamoraFoto: Flaviu Buboi/NurPhoto / Shutterstock Editorial / P

Acord în NATO asupra trimiterii de sisteme de apărare antiaeriană Ucrainei. Stoltenberg: „În plus faţă de Patriot, există alte arme pe care aliaţii le pot livra”

HotNews acum 3 ore
Statele membre NATO au ajuns la un acord cu privire la trimiterea de sisteme de apărare antiaeriană suplimentare în Ucraina, printre care baterii de rachete Patriot, a anunţat vineri secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, p

Gabriela Ruse nu a reuşit să treacă de Caroline Garcia în sferturi la Rouen

News.ro acum 4 ore
Gabriela Ruse, locul 162 WTA, a fost eliminată, vineri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 de la Rouen. Ruse a fost învinsă de sportiva franceză Caroline Garcia, numărul 23 mondial şi favorită 2, scor 6-3, 6-4, într-o oră şi

UPDATE - Cîrstoiu: Mandatul meu este pe masa coaliţiei / Am fost cam singur în precampania asta/ Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal/ Întrebat dacă îi pare rău că nu a ascultat sfatul lui Băsescu de a nu candida: Cinstit, da

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD-PNL la Primăria Capitalei, medicul Cătălin Cîrstoiu a declarat vineri că mandatul său este pe masa coaliţiei şi a remarcat că a fost ”cam singur în precampania asta”. ”Aş fi nebun să merg într-o luptă fără sprijin, normal”, a afirmat

Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace, declară Lavrov

HotNews acum 5 ore
Ministrul rus de externe Serghei Lavrov a declarat vineri că Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici măcar în eventualitatea reluării negocierilor de pace, transmite agenţia EFE, preluată de Agerpres. Serghei LavrovFoto: Alexander Vilf / S

O persoană A MURIT și alte patru au fost rănite, între care doi copii, în urma unui grav accident produs în Râmnicu-Vâlcea

Gandul acum 3 ore
Un accident grav s-a petrecut vineri în Râmnicu-Vâlcea, în urma căruia un bărbat a murit și alte patru persoane au fost rănite, într care doi copii, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea. La fața locului au intervenit repr

Nimeni nu are de câştigat de pe urma unui alt război în Orientul Mijlociu, afirmă șeful NATO

HotNews acum 26 minute
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a exprimat vineri preocuparea privind situaţia din Orientul Mijlociu după lovitura aeriană atribuită Israelului asupra Iranului. Jens Stoltenberg, secretarul general al NATOFoto: Kenzo Tribouillard /

Vremea

București
acum

sâm.

7°/14°
dum.

8°/19°
lun.

7°/11°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

4°/14°
mar.

7°/15°
Constanta
acum

sâm.

8°/11°
dum.

8°/15°
lun.

8°/12°
mar.

8°/12°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/13°
dum.

4°/15°
lun.

3°/9°
mar.

2°/11°
Timisoara
acum

sâm.

1°/15°
dum.

4°/15°
lun.

2°/8°
mar.

3°/9°