Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecii au început greve masive, după ce Guvernul vrea să „transfere“ 25.000 de angajaţi publici

Publicat in Adevarul, luni 16 septembrie 2013 ·

Grecia se pregăteşte pentru o săptămână plină de greve şi proteste ale funcţionarilor publici, profesorilor şi personalului suplimentar din învăţământ, după ce guvernul de la Atena a promis creditorilor internaţionali că va transfera 25.000 de angajaţi din sectorul de stat. În această dimineaţă s-au înregistrat şi primele incidente la Atena, unde poliţia a folosit gaze lacrimogene pentru a dispersa paznicii de şcoli care au încercat să pătrundă cu forţa în clădirea Ministerului Reformei Administrative. Şi aceştia sunt vizaţi de noile măsuri de austeritate, iar 60-70% dintre ei vor fi transferaţi, în alte zone ale ţării sau chiar şi pe alte posturi din sectorul public sau privat. Grecii sunt nemulţumit de angajamentul pe care aleşii eleni l-au luat în în faţa troicii creditorilor internaţionali (UE-BCE-FMI) de a transfera forţat 12.500 de angajaţi din sectorul de stat până la sfârşitul lunii în curs şi încă atâţia până la sfârşitul anului, în cadrul aşa-zisei scheme de mobilitate a forţei de muncă. Angajaţii eleni vor primi o notificare, urmând să li se găsească un alt loc de muncă în următoarele opt luni. În acest timp, ei vor primi numai 75% din salariu pot fi concediaţi dacă la sfârşitul perioadei nu li se găseşte un alt post. Profesorii sunt cei care au început luni greva. Ei vor fi urmaţi de personalul administrativ din învăţământ, de funcţionarii publici din organismele de ocupare a forţei de muncă şi de securitate socială, de personalul medical din spitalele de stat şi de avocaţi. Miercuri a fost convocată o grevă de 48 de ore în tot sectorul public, fără a fi precizată durata protestelor. Şomajul a atins o cotă record de 28%, în cel de-al şaselea an de recesiune pentru Grecia.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

HotNews acum 11 minute
​Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o

Ginecolog prins luând mită 900 de lei pentru o cezariană

Mediafax acum 4 ore
DGA Giurgiu a prins, marţi, în flagrant un medic ginecolog din Spitalul Judeţean Giurgiu. Ginecologul a pretins şi primit 900 de lei de la aparţinătorul unei paciente, din care 700 lei pentru sine şi 200 lei pentru alte persoane de la secţia de gine

Actor orădean condamnat la 6 ani de închisoare pentru viol: „Dosarul este o porcărie! A fost un act consimţit”

Adevarul acum 25 minute
Judecătoria Oradea l-a condamnat la 6 ani de închisoare pe un actor al Teatrului Regina Maria din Oradea, acuzat că şi-a violat o colegă. Actorul, Andrian Locovei, pretinde, însă, că „a fost un act consimţit", iar procesul este „o porcărie".

Sorin Grindeanu: Tarom trebuie să intre într-o etapă de reorganizare economică

Mediafax acum 57 minute
„Tarom deocamdată trebuie să facă următorul lucru, să primească până la sfârşitul lunii acel ajutor de la Comisia Europeană. Tarom-ul nu este într-o formă economică de invidiat şi, şi dacă nu vi-o spun eu, o ştiţi foarte bine. Trebuie să găsească, d

Teodor Cilan confirmat, prin ordin de ministru, ca rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad

Arad24.net acum o ora
A fost emis ordinul de confirmare pentru funcția de rector al universității arădene de stat pentru conf. univ. dr. Teodor Florin Cilan, care va conduce, începând cu data de 27 aprilie, Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Ordinul, cu numărul 4 304

Taxă de intrare de 5 euro impusă de autoritățile din VENEȚIA. De când vor plăti turiștii pentru a vizita orașul

Gandul acum o ora
Veneția introduce taxa de intrare de 5 euro pentru turiști în weekenduri. Măsura intră în vigoare începând de joi, 25 aprilie. Autoritățile susțin că, prin introducerea acestei taxe, urmăresc să reducă aglomerația în oraș. Taxa de intrare în Veneția

Preotul care a ţinut o slujbă de comemorare a lui Navalnîi a fost suspendat

Mediafax acum 2 ore
Preotul care a oficiat o slujbă de comemorare a fostului lider al opoziţiei ruse Alexei Navalnîi în luna martie a fost suspendat pentru trei ani. El urmează să îndeplinească sarcina de cititor de psalmi.

Directorul general al Poştei Române: Până de sărbători putem livra pensiile / Depinde când ne intră banii în conturi, iar în funcţie de acest lucru vom şti dacă vom ruga salariaţii să lucreze în zilele libere, fie pe 1 mai, fie pe 3 mai

News.ro acum o ora
Directorul general al Poştei Române, Valentin Ştefan, a anunţat, miercuri, că vor fi livrate pensiile, până de sărbătorile pascale. El a precizat că, în funcţie de momentul în care vor intra banii în conturile compamniei, vor fi rugaţi salariaţii să

Tramvaiele nu circulă pe şoseaua Ştefan cel Mare din Capitală, după un accident între o ambulanţă şi un tramvai

G4Media acum o ora
Circulaţia tramvaielor pe ambele sensuri, pe şoseaua Ştefan cel Mare, este blocată, după un accident între un tramvai şi o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Călăraşi, transmite Agerpres. „Ambulanţa transporta un pacient către Sp

Bașcana Găgăuziei, unul dintre principalii actorii pro-ruşi din Moldova, trimisă în judecată într-un dosar de finanțare ilegală a partidului lui Șor

HotNews acum 2 ore
Procuratura Anticorupție din Republica Moldova a anunțat că a trimis-o în judecată pe bașcana Găgăuziei, Evghenia Guțul, cea care i-a cerut, în mai multe rânduri, sprijinul lui Vlad Putin împotriva autorităților legitime de la Chișinău. În acest dos

Vremea

București
acum

18°
mie.

8°/20°
joi

9°/23°
vin.

9°/19°
sâm.

9°/18°
Iasi
acum

14°
mie.

10°/21°
joi

10°/23°
vin.

9°/14°
sâm.

6°/18°
Constanta
acum

18°
mie.

13°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/17°
sâm.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

4°/10°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

13°
mie.

8°/15°
joi

5°/11°
vin.

5°/17°
sâm.

6°/20°