CNA a decis, in sedinta de marti, sa amendeze Antena 3 cu 20.000 de lei, pentru incalcarea dreptului la imagine al CSM si al presedintelui CSM, Oana Schmidt Haineala, si pentru incalcarea legislatiei privind informarea corecta in mai multe emisiuni in care a fost relatat cazul Sorin Alexandrescu, informeaza Mediafax.
Consiliul National al Audiovizualului (CNA) a analizat, marti, o sesizare a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) referitoare la emisiunile: "La ordinea zilei", "Se intampla in Romania", "Stiri", difuzate pe 25, 26, 27 iulie, si "Stirile diminetii", "Previziunile zilei", "Esential", "100 de minute", "La ordinea zilei", "Subiectiv", "Sinteza zilei", "In gura presei", difuzate pe 17, 30 si 31 iulie, respectiv 1 august 2013.
Membrii CNA au avut pareri diferite privind sesizarea CSM.
"Noi suntem atrasi intr-un joc care are mai degraba coloratura politica", a spus Radu Calin Cristea. "Din punct de vedere al emisiunilor, sigur ca au fost anumite derapaje (...) Se pare ca doamna Haineala are un meci direct, personal cu Antena 3, in care CNA nu ar trebui sa se lase antrenat", a mai spus Cristea. El a propus somarea publica a televiziunii Antena 3.
Narcisa Iorga a facut insa referire la titluri publicate pe ecran in timpul emisiunilor reclamate, intre care "Haineala, implicata intr-un dosar de coruptie" si "Sefa CSM sustine coruptii". "Astea sunt acuzatii foarte grave si eu consider ca doamna Haineala are toate motivele sa faca aceasta reclamatie catre CNA", a spus Iorga.
"Este vorba despre un linsaj mediatic la adresa presedintelui CSM si a CSM, ca urmare a reclamatiilor pe care domnia sa le-a facut cu privire la Antena 3 si alte mijloace de informare in masa din acelasi trust, in instanta si la CNA", a mai spus Narcisa Iorga.
La randul sau, Florin Gabrea a propus amendarea postului Antena 3