Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tarom anunţă profit, dar iese în pierdere

Publicat in Adevarul, marți 23 februarie 2010 · ·

Datele din „Monitorul Oficial“ pentru 2009 arată un câştig de aproape 760.000 de lei, dar cifrele realizate sunt pe minus. Bugetul de venituri şi cheltuieli al Tarom, publicat săptămâna trecută, estima venituri mai mari decât cheltuielile. Compania a avut, însă, pierderi masive în 2009.

Cheltuielile totale ale transportatorului aerian, anunţate în „Monitorul Oficial", însumau 1,531 miliarde de lei, din venituri totale de 1,532 miliarde de lei, reieşind astfel un rezultat pozitiv de 759.000 de lei.

Ceea ce, dacă s-ar fi realizat, ar fi fost o performanţă extrem de rară în rândurile companiilor aeriene din întreaga lume. Numai că realitatea arată cu totul altfel: şi la Tarom pierderile sunt masive, mai precis de peste 10 milioane de dolari, adică de cel puţin 30 de milioane de lei. „Cifrele pe care le avem noi arată pierderi cuprinse între 11 şi 15 milioane de dolari la Tarom, în 2009", ne-a declarat secretarul de stat pe probleme de aviaţie în Ministerul Transporturilor, Marin Anton.

El a precizat că aceasta este singura companie aflată sub autoritatea ministerului care a înregistrat pierderi anul trecut. „Cauzele pierderilor sunt cele pe care, probabil, le cunoaşte toată lumea, şi anume scăderea abruptă a numărului de pasageri transportaţi de-a lungul anului trecut. Cu scăderea traficului aerian s-au confruntat practic toate companiile de profil de pe mapamond, şi era de aşteptat ca ceea ce s-a bugetat pentru anul trecut să nu fie şi realizat", a mai declarat, pentru „Adevărul", Marin Anton.

Potrivit datelor din „Monitorul Oficial", Tarom ar trebui să deţină şi creanţe mai mari (33,4 milioane de lei) decât valoarea plăţilor restante (21,5 milioane de lei), astfel că şi pentru 2010 se întrevedeau semne bune.

Se întâmplă şi la case mai mari

Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aeriene (IATA) a raportat pentru 2009 cea mai mare

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 7 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum 10 ore
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 7 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Adunări generale - Convocări - 24 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 8 ore
Administratorul unic al S.C. BRINTEX S.A, cu sediul în Braşov, Str. M. Kogălniceanu nr. 23, bl. C 7, et. VI, biroul 602, camera 1, jud. Braşov, J8/116/1991, RO 1102700, în temeiul Actului constitutiv actualizat şi al prevederilor art. 117 din Legea

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 9 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Şapte persoane au fost rănite într-un accident de circulaţie, pe DN7, la Deva

Adevarul acum 8 ore
Şapte persoane care se aflau într-un microbuz au fost rănite într-un accident de circulaţie care a avut loc marţi seara pe DN 7, la ieşirea din Deva spre Arad, după ce autovehiculul a intrat într-un parapet care desparte sensurile de mers ale drumul

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum 10 ore
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Marius Tucă Show începe miercuri, 24 aprilie, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitați: Mirel Palada și H.D. Hartmann

Gandul acum 7 ore
Invitații zilei sunt Mirel Palada, sociolog și H. D. Hartmann, profiler, analist și jurnalist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Un fugar condamnat pentru omor a fost adus în ţară după 33 de ani de căutări

Mediafax acum 13 ore
Kumarasamy Navaneethan, un cetăţean srilankez aflat pe lista celor mai căutaţi infractori, a fost adus marţi în România, potrivit ministrului Justiţiei. Acesta a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru săvârşirea unui omor în anul 1991, în Buc

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 11 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

10°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°