Biblia, cea mai importantă carte a creştinătăţii, se va distribui în Săptămâna Mare împreună cu ziarul „Adevărul“.
În preajma Sfintelor Sărbători Pascale, cotidianul „Adevărul" încearcă să-şi apropie cititorii de valorile esenţiale ale creştinismului. Astfel, în Săptămâna Mare, ziarul se va distribui împreună cu Biblia, la preţul de 19,99 de lei. Despre importanţa lecturii Sfintei Scripturi şi despre lungul drum pe care această carte l-a străbătut până azi am discutat cu Radu Preda, teolog şi lector la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca.
Astăzi, Biblia are câteva sute de grame, are semn de carte şi coperţi, în general, din piele. Dar până să ajungă la această formă, Biblia a trecut printr-un proces îndelungat. „La nivelul Vechiului Testament e vorba de un proces de fixare a textului canonic şi a conţinutului care s-a întins pe parcursul ultimilor 3.000 de ani de dinainte de Hristos.
Septuaginta, ultimul mare efort de uniformizare a textului Vechiului Testament, se face cu două secole înainte de Hristos. Textul Noului Testament se fixează disociindu-se între textele canonice şi cele apocrife, odată cu secolul al III-lea, după Hristos", explică teologul Radu Preda. „Putem vorbi despre o cultură a editării Sfintei Scripturi într-un volum abia către sfârşitul Evului Mediu. Prima Biblie tipărită a fost, de altfel, prima lucrare a celui care a inventat tiparul, Johannes Gutenberg", mai spune Preda.
În România, prima Biblie a văzut lumina tiparului în 1688, la tipografia Mitropoliei din Bucureşti. A fost cunoscută sub numele de „Biblia de la Bucureşti" sau „Biblia lui Şerban Cantacuzino".
De ce să citim Sfânta Scriptură?
Astăzi ştim că Biblia este cea mai căutată carte din lume, cu 25 de milioane de copii vândute în fiecare an. Dar dincolo de aceste statistici şi dincolo de lunga istorie a Bibliei, de ce a