Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Programul de cercetare "Orizont 2020", de peste 70 de miliarde de euro, lansat în România

Publicat in Mediafax, vineri 4 octombrie 2013 ·

Programul "Orizont 2020" în valoare de peste 70 de miliarde de euro, care urmăreşte stimularea inovării, cercetării şi competitivităţii în plan european, a fost lansat, vineri, la Bucureşti, România fiind astfel prima ţară din Europa unde sunt puse bazele proiectului.

Practic, prin acest program european, cercetătorii români vor putea aplica pentru a obţine finanţare la propriile proiecte, urmând să primească şi un bonus financiar.

"Fiecare cercetător român implicat în program va avea un bonus suplimentar de 8.000 de euro, indiferent de valoarea proiectului pe care l-a câştigat. (...) Un alt mare câştig este acela legat de simplificare, pentru că au fost probleme cu maldărele de documente care ajungeau la comisie. În acest moment, este un singur set de documente, care se duce o singură dată la comisie", a precizat ministrul delegat pentru învăţământ superior şi cercetare, Mihnea Costoiu.

Din Programul "Orizont 2020" vor putea fi finanţate şi proiecte de cercetare care ar urma să fie realizate cu laserul de la Măgurele, după construirea acestuia.

"Fără doar şi poate, laserul este un argument suplimentar pentru lansarea programului la Bucureşti. Laserul are un buget separat, care nu are legătură cu 'Orizont 2020', însă poate accesa, în plus, bani din program. Laserul are nevoie de bani pentru derularea proiectelor. Nu doar laserul este pe listă, însă, pentru prima dată, suntem în situaţia când avem o infrastructură mare de cercetare sprijinită direct din Uniunea Europeană", a mai spus Costoiu.

La rândul său, ministrul Educaţiei, Remus Pricopie a spus că lansarea Programului "Orizont 2020" în România este un început şi, totodată, o continuare. "Nu facem cercetare doar de dragul cercetării, ci pentru a asigura dezvoltarea Româniaie de azi şi de mâine. Cercetarea şi educaţia trebuie să fie mai aproape de ceea ce societatea românescă are

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Argeş: Un autoturism a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers ale A1/ Şoferul a murit - FOTO

News.ro acum 40 minute
Un bărbat de 38 de ani a murit, marţi seară, după ce autoturismul pe care îl conducea a intrat în glisiera metalică dintre sensurile de mers ale autostrăzii A1, în judeţul Argeş. Accidentul a avut loc pe Autostrada A1, la km 82, în judeţul Argeş. ”D

Aplicațiile Temu și Shein - metoda prin care păcălesc utilizatorii. ANPC atenționează

Ziua Constanta acum o ora
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) derulează, în această perioadă, o acţiune de verificare a site-urilor de cumpărături şi aplicaţii care funcţionează ca o piaţă online, Temu şi Shein, informează instituţia printr-un comuni

Lista medicamentelor compensate şi gratuite, extinsă cu 28 de molecule. Lista afecţiunilor pentru care sunt prescrise

Libertatea acum o ora
Ministerul Sănătăţii anunţă, marţi, introducerea în lista de medicamente compensate şi gratuite a unui număr de 28 de molecule inovative. Actualizarea listei de medicamente compensate şi gratuite intră în vigoare de la 1 mai 2024.

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum o ora
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Spania l-a eliberat accidental pe un baron al drogurilor care plănuia să o omoare pe moștenitoarea tronului olandez

Ziare.com acum o ora
Un cunoscut șef de cartel al drogurilor care ar fi plănuit să o ucidă pe moștenitoarea tronului olandez și pe premierul Mark Rutte a scăpat de închisoare din cauza unei confuzii judiciare în Spania, scrie Politico. Liderul "Mocro Maffia", Karim Bouy

Ministerul Muncii: Noutate pe piaţa muncii - persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice. Prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii

News.ro acum 5 ore
Reprezentanţii Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale au transmis că persoanele fizice pot angaja şi plăti legal personal pentru acitivităţi casnice, iar prestatorii beneficiază de drepturi pe care le au şi angajaţii. „Platforma accesibilă pe

Ciucă: Candidatura lui Sebastian Burduja la Primăria Capitalei dă speranțe electoratului care nu s-au hotărât până acum

HotNews acum 9 ore
Liderul PNL, Nicolae Ciucă, a spus, marți, într-o primă reacție după decizia Coaliției de a-l retrage pe dr. Cătălin Cîrstoiu și a merge cu candidați separați că desemnarea lui Sebastian Burduja în cursa pentru Primăra Capitalei „dă speranțe elector

Sorin Grindeanu „Pas important pentru construcția unei noi autostrăzi - Alternativa Techirghiol”

Ziua Constanta acum 50 minute
CNAIR a transmis, astăzi, la ANAP documentația de atribuire a contractului pentru proiectarea și execuția acestei autostrăzi, care prevede o perioadă de realizare de 48 de luni (12 luni proiectare și 36 de luni execuție), anunță ministrul Ministrul

Nicuşor Dan: Bătălia se va da între mine şi Piedone. Într-o societate normală, un personaj ca Firea nu ar mai trebui să deschidă gura, darămite să vrea să mai fie primar

News.ro acum 4 ore
Primarul Capitalei Nicuşor Dan a spus că bătălia pentru şefia PMB se va da între el şi Cristian Popescu Piedone. Despre Gabriela Firea, edilul general a spus că „într-o societate normală, un personaj ca ăsta nu ar mai trebui să deschidă gura, darămi

TRAGEDIE în Ploiești. Copil de 8 ani, mort într-un incendiu izbucnit la un bloc din oraș!

Gandul acum 5 ore
Un băiețel în vârstă de 8 ani a decedat într-un incendiu izbucnit marți, 23 aprilie, la un bloc din Ploiești. Polițiștii din cadrul Secției 4 Ploiești au fost sesizați despre faptul că pe strada Mihai Eminescu din oraș arde un apartament, fiind posi

Vremea

București
acum

10°
mar.

7°/10°
mie.

8°/20°
joi

11°/17°
vin.

9°/16°
Iasi
acum

13°
mar.

7°/16°
mie.

10°/21°
joi

10°/22°
vin.

8°/13°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/12°
mie.

12°/19°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
mar.

3°/16°
mie.

7°/16°
joi

6°/10°
vin.

5°/14°
Timisoara
acum

11°
mar.

5°/17°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

4°/17°