Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţii de criză: autorităţile inaugurează un patinoar pe timp de vară la Reşiţa

Publicat in Adevarul, joi 12 august 2010 ·

O nouă bază sportivă se deschide la Reşiţa. Direcţia pentru Sport a Judeţului Caraş- Severin şi Consiliul Local inaugurează astăzi în jurul orei 20.00 un patinoar în Parcul Tricolorului din cartierul Govândari. Deşi suprafaţa nu este una extrem de mare, ea este funcţională atât vara, cât şi iarna.

În această seară, la ora 20.00 se deschide patinoarul din cartierul Govândari. Acesta va putea fi folosit inclusiv vara de cei care vor să îşi pună patinele în picioare. Consiliul Judeţean Caraş-Severin şi Direcţia de sport a judeţului au pus pe picioare acest proiect, unul curajos, în perioada de criză financiară actuală. “Investiţia este cumva la limită. Nu avea nevoie Reşiţa de un astfel de patinoar, însă cred că cei mici se vor bucura. Aşa, au şi ei un loc unde să facă sport în timpul liber”, spune reşiţeanul Iulian Petcu.

Investiţie de mii de lei

Noua bază sportivă, “Olimpia”, a costat administraţia judeţeană nu mai puţin de 388.000 de lei. ”Consiliul Judeţean Caraş-Severin a contribuit la realizarea acestui obiectiv cu o parte din sumă. “Banii au fost alocaţi din fondul de rulment pentru finantarea unor investiţii pe anul 2010”, spune Camelia Şusco purtătoarea de cuvânt a forului judeţean. În plus faţă de aceşti bani, şi Direcţia pentru sport a pus la bătaie o importantă sumă de bani. “Noi am contrubuit cu 424.000 de lei. În această seară şi Doina Melinde, maestru emerit al sportului, va fi alături de noi”, spune Liliana Dacica, directorul DJS Caraş-Severin. Suprafaţă obiectivului depăşeşte 500 de metri pătraţi şi 300 de copii pot patina simultan. În prima lună, intrarea este gratuită, iar ulterior, se stabileşte o sumă modică. În plus, obiectivul va fi folosit şi în alte scopuri.Mai exact, pentru organizarea de spectacole sportive. De luni, patinoarul este la dispoziţia reşiţenilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Israelul a lansat un atac asupra Iranului

HotNews acum 2 ore
Israelul a lansat un atac asupra Iranului ca răzbunare pentru atacurile iraniene asupra teritoriului său de la sfârşitul săptămânii trecute, a declarat ABC News joi seară, citând un înalt oficial american, transmite vineri AFP. Soldati israelieni, p

Reuters: Moscova se teme de spionaj şi limitează drastic deplasările oficialilor în străinătate

HotNews acum 2 ore
Rusia face tot mai dificilă deplasarea în străinătate pentru unii oficiali, din cauza temerilor că puterile străine ar putea încerca să obţină acces la secrete de stat într-un moment în care se desfăşoară cea mai gravă criză a relaţiilor cu Occident

Corvinul Hunedoara întâlnește SC Oțelul Galați în finala Cupei României, ediția 2023-2024. O echipă din Liga 2 și o nou-promovată în prima ligă se întâlnesc în ultimul act al competiției KO

Pro Sport acum 8 ore
SC Oțelul Galați a câștigat a doua semifinală a Cupei României, ediția 2023-2024, și va întâlni Corvinul Hunedoara, marea surpriză a turneului, în finala competiției. Trupa antrenată de Dorinel Munteanu, o nou-promovată în prima ligă, a trecut cu sc

Aterizare de urgenţă pe Aeroportul Timişoara în urma unei ameninţări cu bombă / Plan Roşu de Intervenţie

News.ro acum 7 ore
Un avion care aparţine unei companii din România şi care efectua un zbor charter de la Wroclaw (Polonia) spre Hurgada (Egipt) a aterizat de urgenţă pe Aeroportul Internaţional Timişoara, după o ameninţare cu bombă în timp ce se afla pe teritoriul Se

Informări publice - 19 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Autorizaţia de construire nr. 63 din 26.02.2024. Se autorizează executarea lucrărilor de construire pentru „Finalizarea lucrării începute în baza A.C nr. 202/07.02.2017 şi A.C. nr. 84/25.02.2023, cu modificarea elemente de temă (Sc =122,45 mp, Su=12

Rusia ar putea fi pregătită să atace NATO în 5-8 ani, afirmă comandantul armatei germane

News.ro acum 5 ore
Rusia ar putea fi pregătită din punct de vedere militar să atace ţările NATO în decurs de 5 până la 8 ani, dacă va alege să facă acest lucru, după ce îşi va reconstrui forţele afectate de impactul războiului din Ucraina, a declarat cel mai înalt ofi

Guvern: România, tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice pentru admiterea în programul Visa Waiver

Wall-Street.ro acum 8 ore
Admiterea României în programul Visa Waiver reprezintă un obiectiv strategic naţional, iar ţara noastră este tot mai aproape de îndeplinirea criteriilor tehnice în acest sens, informează Guvernul, conform Agerpres. Executivul aminteşte că, pentru sc

Handbal (f): România și-a aflat adversarele la Campionatul European 2024

HotNews acum 11 ore
Echipa națională de handbal feminin a României și-a aflat joi adversarele din grupa turneului final al Campionatului European din Austria, Ungaria și Elveția. Echipa nationala de handbal feminin a RomanieiFoto: Bo Amstrup / AFP / Profimedia Munteneg

Trafic perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine

Mediafax acum 12 ore
Traficul este perturbat la metrou după ce un călător a căzut pe şine. Incidentul a avut loc în staţia de metrou Obor. Autorităţile au început o anchetă.

Robert Negoiță spune că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu: Au fost discuții, inclusiv în alianță

HotNews acum 13 ore
Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat, joi, că este dispus să candideze la Primăria Capitalei în locul lui Cătălin Cîrstoiu, dacă PSD și alianța îi cer acest lucru, după dezvăluirile HotNews.ro privind incompatibilitatea medicului, în con

Vremea

București
acum

vin.

6°/15°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

8°/16°
Iasi
acum

vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/9°
lun.

6°/12°
Constanta
acum

vin.

5°/11°
sâm.

9°/11°
dum.

9°/15°
lun.

9°/14°
Cluj-Napoca
acum

vin.

1°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

4°/8°
Timisoara
acum

vin.

2°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/16°
lun.

3°/6°