Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cristian Preda, în vizorul conducerii PDL. Se pregătește Videanu

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 7 noiembrie 2011 · ·

Democrat-liberalii care fac declarații în afara partidului vor fi chemați să dea explicații în fața comisiei de statut, a anunțat liderul deputaților PDL, Mircea Toader, precizând că a fost deja începută o discuție în BPN plecând de la cazul europarlamentarului Cristian Preda. Sursa: Mediafax

"A început să se discute. Săptămâna viitoare Comisia de statut, etică şi litigii va face analiza tuturor celor care declară în afara poziţiei partidului", a spus Mircea Toader, subliniind că el nu este de acord cu declarațiile făcute de europarlamentarul Cristian Preda la adresa partidului.

"Orice declaraţie împotriva partidului, dacă nu o discuţi în interiorul partidului, nu face bine, chiar dacă ai o poziţie care ţi s-ar părea că este corectă", a considerat el.

Și secretarul general al partidului, Ioan Oltean a spus că a fost însărcinată comisia de etică să analizeze declarațiile făcute de Cristian Preda la adresa partidului și să vină cu un punct de vedere, urmând să fie invitat și europarlamentarul la discuții.

Deși principalul vizat de acest demers pare să fie Preda, surse din BPN spun că lista lui Buda, președintele Comisiei de etică a PDL, ar mai putea cuprinde și alte nume. Cum ar fi cel al lui Adriean Videanu, care a declarat în week-end-ul trecut că "PDL este un pic anchilozat, fără vlagă".

Udrea: Preda ar trebui să-și expună opiniile în partid

Întrebată, după şedinţa BPN al PDL, întrebată dacă Preda ar trebui sancţionat după ultimele declaraţii făcute la adresa partidului, Udrea a răspuns: "Acum e târziu, tot discutăm de lucrul acesta de un an şi ceva".

"Domnul Preda spune şi lucruri utile, probabil că intenţia este de a ne mai impulsiona în activitatea politică, noi îl aşteptăm la BPN, chiar colegii, astăzi, în şedinţă, au făcut această invitaţie, să vină să ne spună şi nouă ce părere are despre ce ar fi trebui să facă parti

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 2 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 40 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum 2 ore
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 9 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 12 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 9 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum o ora
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 12 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Vremea

București
acum

13°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°