Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Hari Dumitraş: “Nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece, mai e mult de lucru”

Publicat in Pro Sport, miercuri 20 iunie 2012 ·

Naţionala de rugby a României a câştigat în premieră IRB Nations Cup, după ce a învins în ultimul meci al competiţiei Emerging Italy cu 17-13 (10-3). Antrenorul echipei, Hari Dumitraş (centru, în albastru) a expicat pentru ProSport ce înseamnă acest succes pentru echipă şi ce surprize va pregăti pentru turneul din toamnă în care România va întâlni Japonia, SUA şi încă o reprezentativă ce urmează să îşi confirme prezenţa.

Ce înseamnă acest trofeu?

În primul rând uitasem cum e să ridicăm o Cupă deasupra capului în ultimii ani. Acest trofeu a venit ca o mănuşă, echipa s-a pregătit bine, băieţii au respectat planul de joc. Nu e cazul să ne îmbătăm cu apă rece, să nu uităm că au fost echipele secunde ale Argentinei şi Italiei, mai e mult de lucru, dar e un început. Este o reuşită importantă, în 2010 am fost aproape, iar cum anul acesta era ultima ediţie care se organiza la noi, era pariul nostru. E un trofeul pe care nu l-am câştigat până acum şi e bine că îl avem în palmares.

Care este secretul acestui succes?

Nu e niciun secret sau noi, nu avem niciun secret. Totul s-a realizat cu foarte multă muncă. Grupul de jucători a crezut într-un ideal, am pornit cu dorinţa de a participa la viitoarea Cupă Mondială şi trebuie să începem de acum pregătirea ei. Trebuie să avem o bază solidă pe care să putem construi, iar după această competiţie putem spune că aici suntem ca valoare, ca nivel, la ora actuală şi trebuie cel puţin în acest an să menţinem acest joc.

Nu vi-a fost teamă să mizaţi pe o generaţie mai tânără?

Nu, pentru că i-am trimis în teren pe cei mai "flămânzi", iar acum s-a văzut că atunci când ne e "foame" de rezultate suntem în stare să mutăm şi munţii. Acest turneu a creat complicitate, o legătură care s-a făcut în acţiunile pe care le-am avut împreună ca grup, ieşirile la pescuit, la muzeu, plimbări şi cr

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MApN: Trei aeronave F-16 Fighting Falcon, achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei, au aterizat în Baza 71 Aeriană de la Câmpia Turzii

News.ro acum 41 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că vineri trei aeronave F-16 Fighting Falcon achiziţionate de România de la Regatul Norvegiei au aterizat în Baza 71 Aeriană „General Emanoil Ionescu", de la Câmpia Turzii, în vederea dotării Escadrilei 48 Vânăto

Primarul Daniel Băluţă şi-a depus candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 / El candidează din partea alianţei PSD-PNL

News.ro acum o ora
Primarul Sectorului 4 Daniel Băluţă şi-a depus, în cursul zilei de vineri, candidatura pentru un nou mandat de edil al Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti. Oficialul va candida în numele alianţei electorale PSD-PNL, iar documentele aferente, împr

Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura: „Dacă PSD vrea o victorie în toamnă, ar fi înțelept să mă susțină”

HotNews acum o ora
Cristian Popescu Piedone și-a depus oficial candidatura pentru funcția de primar general al Capitalei din partea PUSL, el invitând PSD să-l susțină, dacă social-democrații își doresc să obțină victoria la alegerile prezidențiale din toamnă. La eveni

Tablou de Salvator Rosa, furat de la Oxford, recuperat în România după patru ani

News.ro acum 52 minute
Un tablou din secolul al XVII-lea, care a fost furat din galeria de artă a unei universităţi din Oxford în urmă cu mai bine de patru ani, a fost recuperat în România, anunţă BBC. Tabloul "A Rocky Coast, With Soldiers Studying A Plan", de Salvator Ro

Momentul în care o femeie din Sibiu fură 20 de lei, iar apoi se urcă într-un Mercedes de zeci de mii de euro VIDEO

Ziare.com acum 38 minute
O femeie a furat o pușculiță dintr-o cofetărie din Sibiu, în care erau 20 de lei, iar apoi s-a urcat într-un Mercedes ce valorează zeci de mii de euro. Momentul a fost surprins de camerele de supraveghere. „În cofetăria noastră, unde mirosul de prăj

Ciolacu măreşte presiunea pe Cîrstoiu: Trebuie să explice toate aspectele, astfel nu putem merge mai departe

Mediafax acum 2 ore
Întrebat vineri dacă îi va cere lui Cătălin Cîrstoiu să se retragă, Marcel Ciolacu a spus: „Eu nu cer nimănui să se retragă sau să nu se retragă. Având o experienţă politică, spun eu, mai mare decât domnul doctor Cîrstoiu, eu am făcut o recomandare

Klaus Iohannis va face săptămâna viitoare o vizită oficială în Coreea de Sud

HotNews acum 4 ore
Președintele Klaus Iohannis va merge într-o vizită oficială în Coreea de Sud, în perioada 22-24 aprilie 2024, anunță Administrația Prezidențială. Este al patrulea turneu oficial al președintelui din ultimul an, după ce a călătorit în Asia, Africa și

Când se reia procesul lui Vlad Pascu, autorul accidentului de la 2 Mai. Cererea de abținere a judecătoarei a fost respinsă

Ziare.com acum o ora
Cererea de abţinere a judecătoarei din dosarul lui Vlad Pascu de la Judecătoria Mangalia a fost respinsă, vineri, 19 aprilie, iar decizia instanţei este definitivă. „Respinge, ca nefondată, cererea de abţinere formulată de către doamna judecător Pop

O româncă a murit după ce a făcut un RMN. Patru medici sunt cercetați de procurori

Ziare.com acum o ora
O româncă în vârstă de 54 de ani a murit după ce a făcut un RMN la o clinică privată din Italia. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a determina cauzele decesului. O femeie de 54 de ani de naționalitate română a murit după ce a efectuat o rezon

Automatele comerciale vor trebui dotate cu aparate de marcat electronice fiscale

Mediafax acum 2 ore
Companiile care efectuează livrări de bunuri sau prestări de servicii prin intermediul automatelor comerciale care funcţionează pe bază de plăţi cu cardul, precum şi de acceptatoare de bancnote sau monede, au obligaţia de a le dota cu aparate de mar

Vremea

București
acum

15°
vin.

7°/15°
sâm.

7°/14°
dum.

8°/18°
lun.

8°/15°
Iasi
acum

13°
vin.

5°/13°
sâm.

5°/15°
dum.

7°/11°
lun.

5°/13°
Constanta
acum

12°
vin.

7°/12°
sâm.

9°/11°
dum.

8°/15°
lun.

9°/13°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

1°/14°
dum.

4°/15°
lun.

6°/11°
Timisoara
acum

12°
vin.

5°/13°
sâm.

2°/15°
dum.

4°/16°
lun.

3°/6°