În volumul „Cioran şi fascinaţia nebuniei“, criticul Dan C. Mihăilescu arată că epistola era pentru filosof un strigăt de furie. Cartea, care conţine fragmente consistente din corespondenţa scriitorului stabilit la Paris, va fi lansată de Editura Humanitas la Bookfest.
Fragmente din volumul „Cioran şi fascinaţia nebuniei“, de criticul Dan C. Mihăilescu
„Conversaţie cu un absent, scrisoarea este un eveniment major al singurătăţii. Adevărul despre un autor e de căutat mai degrabă în corespondenţa decât în opera sa. Cel mai adesea, opera este o mască", spunea filosoful Emil Cioran.
Mai citeşte şi:
Cioran, urmărit de Securitate
La un an după ce a publicat despre Eminescu, „Omul din scrisori", criticul Dan C. Mihăilescu analizează de această dată corespondenţa lui Emil Cioran. Noul său volum, „Cioran şi fascinaţia nebuniei", va fi lansat de Editura Humanitas la Târgul de carte Bookfest, care se va desfăşura în perioada 9 - 13 iunie, la Romexpo.
„De la epopee la haiku"
După ce, în 1934, i-a apărut prima carte, „Pe culmile disperării", Emil Cioran a mai publicat încă patru volume în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa, în 1945. La Paris, filosoful a început să-şi scrie cărţile în limba franceză, purtând în acelaşi timp o amplă corespondenţă cu cei apropiaţi.
Dan C. Mihăilescu, care a îngrijit la Humanitas, în 1995, scrisorile lui Cioran către cei de-acasă, spunea că scriitorul era de o sinceritate acidă, lucru evident în epistolele către fratele său, Aurel, către Jeni şi Arşavir Acterian sau către Mircea Eliade şi Constantin Noica.
Dacă, pentru tânărul Cioran, scrisoarea era deopotrivă „strigăt, furie, ură de sine, delir de grandoare, revărsare narcisiacă, silă de tot şi cutremur existenţial", pentru filosoful maturizat, de după căderea postlegionară şi plecarea definitivă din R