Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mărfuri  contrafăcute, aparatură medicală şi alcool  confiscate de poliţiştii de frontieră severineni

Publicat in Adevarul, luni 23 septembrie 2013 ·

Poliţiştii de frontieră din cadrul Poliţiei de Frontieră Mehedinţi au confiscat de la începutul anului mărfuri contrafăcute şi piratate în valoare de 35 000 lei. Unui număr de 12 persoane li s-au întocmit dosare penale pentru nerespectarea legii referitoare la punerea în circulaţie, fără drept, a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistratăşi care prejudiciază titularul mărfii respective.

În urma acţiunilor defăşurate în municipiile Turnu Severin şi Orşova, în localităţile Sviniţa şi Gîrla Mare pe linia combaterii traficului de mărfuri contrafăcute şi piratate, poliţiştii de frontieră mehedinţeni au depistat un număr de 12 persoane care au încălcat legislaţia referitoare la regimul drepturilor de proprietate intelectuală, confiscînd de la acestea 287 perechi de pantofi sport, 118 articole de îmbrăcăminte peste o tonă de detergent şi 10500 produse de igienă cu diferite titluri care nu aveau elementele de siguranţă specifice unor produse originale.

Din primele verificări, mărfurile inscripţionate cu numele unor firme cunoscute ca CHANEL, ADIDAS, LACOSTE, ARMANI CODE, NIKE, PUMA, şi DIESEL erau susceptibile de fi contrafăcute.

„Numai la sfârşitul acestei săptămâni, poliţiştii de frontieră din cadrul Biroului de Combatere a Infracţionalităţii Transfrontaliere au descoperit asupra lui M. Năsturică, C. Felicia şi N. Dumitru 109 litri de alcool de provenienţă sârbească, 680 de bucăţi de instrumente medicale stomatologice şi 74 perechi de încălţăminte susceptibilă de a fi contrafăcută în valoare totală de peste 8000 de lei. Toate mărfurile confiscate în valoare de 35000 de lei au fost indisponibilizate de poliţiştii de frontieră severineni, cele contrafăcute urmând să fie supuse expertizării de către lucrători din Asociaţia Internaţională Anti -Contrafacere REACT”, a declarat comisarul şef Valeriu Pera, purtătorul de cuvânt al

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul Agriculturii Florin Barbu: Eu nu cred că fermierii români vopsesc puii. Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români

News.ro acum 4 ore
Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale Florin Barbu a precizat că el nu crede că „fermierii români vopsesc puii”. „Cel mai mare export de carne de pui în Franţa se face din România, de la fermierii români, pentru că noi avem pe carnea de pui u

Ciolacu, decizie privind programul supermarketurilor: Nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend. Nu mai suntem în pandemie

HotNews acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat joi decizia legată de propunerea venită de la comercianții mici și mijlocii de a închide supermarketurile în weekend, așa cum e și în alte țări din Europa. „Din toate semnalele primite din rândul societății, rezult

Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montană a A8 intră în licitaţie

Mediafax acum 2 ore
CNAIR a transmis, joi, spre validare la ANAP documentaţia pentru contractul necesar construcţiei lotului Miercurea Nirajului-Sărăţeni, de 23,4 km, potrivit ministrului Sorin Girindeanu. „Pe traseul acestui lot de autostradă vor fi construite inclusi

Boloş: Cel care stă în concediu medical primeşte mai mulţi bani decât atunci când este la serviciu. Nu e taxă pe concedii medicale, ci contribuţie la asigurările sociale de sănătate

News.ro acum 2 ore
Ministrul de Finanţe Marcel Boloş a explicat, joi, despre problema concediilor medicale, că numărul mare de concedii medicale nu asigură sustenabilitatea bugetului asigurărilor sociale. El a adăugat că nu este vorba despre o taxă asupra concediilor

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică legea privind cadrelor militare / Scopul e consolidarea capacităţii de a asigura resurse umane a structurilor din sistemul de apărare

News.ro acum o ora
Executivul a adoptat, joi, o ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare. Actul normativ aprobat face parte din demersurilor de consolidare a capacităţii de asigurare cu resurse umane a

Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023

Mediafax acum o ora
Economia Ucrainei a crescut cu 5,3% în 2023, după ce s-a contractat cu aproape o treime în primul an de război, a anunţat serviciul de statistică, potrivit Reuters. Cifra PIB a fost puţin mai mare decât cea avansată de ministrul Economiei Iulia Svyr

Zelenski: Fără ajutorul imediat al SUA, Putin va împinge războiul pe teritoriul NATO. "Chiar şi mâine, rachetele pot zbura spre orice stat" FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Volodimir Zelenski, președintele Ucrainei spune că armata ucraineană a reuşit să ţină piept ofensivei ruse din lunile de iarnă, dar avertizează că fără un ajutor urgent în armament din partea Statelor Unite, Ucraina riscă să nu mai poate face faţă,

Alte două decese din cauza rujeolei, raportate în ultima săptămână/ Este vorba despre un tânăr din Argeş şi de o femeie din Bucureşti, ambii având şi alte afecţiuni

News.ro acum o ora
Alte două decese cauzate de rujeolă au fost raportate în ultima săptămână, potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), fiind vorba despre un tânăr de 26 de ani din judeţul Argeş şi de o femeie de 59 de ani din Bucureşti. Ambii aveau ş

Ministrul Finanţelor, întrebat cât i-a venit factura la curent: 199 lei. Nu ştiu de ce a fost o factură destul de mare, având în vedere că nu sunt mare consumator de energie

News.ro acum 3 ore
Ministrul Finanţelor Marcel Boloş a declarat că a plătit la ultima factură de energie electrică suma de 199 lei şi nu ştie de ce a fost o factură destul de mare, în contextul în care nu este un mare consumator de energie. „Folosesc un bec, un frigid

Amplă operaţiune împotriva unei reţele ruse de spionaj într-o țară europeană. „Obiectivele de politică externă ale Kremlinului”

Ziare.com acum 2 ore
Serviciul de contraspionaj ABW din Polonia a anunţat joi, 28 martie, că este în curs o operaţiune care vizează o reţea de spionaj rusă, care se desfăşoară în coordonare cu serviciile din alte ţări. "ABW acţionează în cadrul unei anchete privind acti

Vremea

București
acum

18°
joi

7°/19°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/25°
dum.

13°/26°
Iasi
acum

19°
joi

7°/20°
vin.

11°/18°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

17°
joi

8°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/14°
dum.

9°/12°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

8°/15°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
Timisoara
acum

18°
joi

10°/19°
vin.

9°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

14°/24°

Editoriale