Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Secu’ de la CSM

Publicat in Adevarul, luni 11 ianuarie 2010 ·

Florica Bejinaru, noul şef al CSM, a scăpat de verdictul de poliţie politică dintr-o greşeală de aritmetică.

Consiliul Superior al Magistraturii a făcut ieri încă un pas pe calea consolidării reputaţiei îndoielnice de care se bucură în mod constant de cinci ani. A ales-o ca preşedinte pe judecătoarea Florica Bejinaru, cea căreia CNSAS i-a documentat un solid dosar de poliţie politică, de care a scăpat din greşeală.Florica Bejinaru a fost recrutată de Securitate pe 5 mai 1987, dată la care a semnat angajamentul şi şi-a luat în primire numele conspirativ de „Alexandra Ştefănescu". Era juristă la Fabrica de Confecţii din Drobeta-Turnu Severin.

A predat 57 de note informative în care şi-a turnat colegii pentru fapte dintre cele mai grave: neîndeplinirea planului cincinal, nerespectarea termenelor de producţie, proasta gestionare a stocurilor de marfă, nemulţumiri legate de neplata la timp a retribuţiei, comentarii periculoase despre revolta muncitorilor de la Braşov sau despre amnistiile lui Ceauşescu, traficul „cu produse" de la frontiera cu Iugoslavia. Pe 22 ianuarie 1988, ofiţerul care o avea în grijă, lt. maj. Adela Mnerie, a răsplătit-o cu suma de 500 de lei. Colaborarea cu Securitatea a încetat pe 19 mai 1988, dar nu pentru că viitoarea judecătoare ar fi avut vreo tresărire etică, ci pentru că a făcut un important pas în carieră: a intrat în rândurile Partidului Comunist Român.

În mai 2006, Colegiul CNSAS a decis prin vot că Florica Bejinaru, membru CSM şi preşedinte al Tribunalului Mehedinţi, a făcut poliţie politică. În iulie 2006, acelaşi Colegiu a judecat contestaţia judecătoarei şi, bazându-se pe o colosală eroare aritmetică, a decis că Florica Bejinaru nu a făcut poliţie politică. În ce a constat eroarea? Legea spunea că votul în Colegiu se ia în condiţiile unei prezenţe de minimum 8 dintre cei 11 membri, iar verdictul se dă cu ma

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alina Gorghiu, despre cazul 2 Mai: Mi-aş fi dorit ca decizia CSM să spulbere orice fel de semn de întrebare

HotNews acum o ora
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a spus joi că şi-ar fi dorit ca decizia Consiliului Superior al Magistraturii în cazul judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu, care soluţionează dosarul lui Vlad Pascu, „să spulbere orice fel de semn de întrebare”. A

Ciolacu: Adoptăm azi hotărârea de guvern care ne permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti. Este un gest firesc de respect faţă de seniorii României

News.ro acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a declarat, joi, că Guvernul adoptă în şedinţă hotărârea de guvern care permite plata pensiilor înaintea Sărbătorilor de Paşti, el arătând că este un gest firesc de respect faţă de seniorii României. ”Adoptăm azi hotărârea d

Imagini din orașul Slănic, unde o stradă s-a surpat. Zeci de oameni din zonă, evacuați preventiv

Libertatea acum o ora
Imagini cu asfaltul care a luat-o la vale joi dimineață în oraşul Slănic din județul Prahova, lăsând în urmă un crater adânc de doi metri, pe o suprafaţă de peste 60 de metri pătrați, au fost surprinse de martori și publicate pe rețelele sociale.

Dosarul Mineriada Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru, a ajuns la Parchetului General! Ion Iliescu va fi audiat acasă

Ziua Constanta acum 3 ore
Gelu Voican Voiculescu, fost viceprim-ministru în perioada decembrie 1989 - iunie 1990, s-a prezentat, joi, la sediul Parchetului General, pentru a lua la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990, potrivit st

Polițist din Maramureș care urma să intre în tură, testat pozitiv la substanțe interzise

HotNews acum 3 ore
Un polițist din Maramureș care urma să intre de serviciu în Șomcuta Mare a fost testat pozitiv la substanțe interzise. Agentul a fost retras imediat din dispozitiv și dus la spital pentru recoltarea de probe de sânge, a anunțat Poliția Județeană. Ma

Un atac rusesc asupra NATO s-ar solda cu o înfrângere a Moscovei, avertizează ministrul polonez de externe

News.ro acum o ora
Un atac al Rusiei asupra NATO s-ar încheia cu o înfrângere pentru Moscova, dar NATO trebuie să-şi sporească apărarea, a declarat joi ministrul polonez de externe, Radek Sikorski, într-un discurs ţinut în parlament, relatează Associated Press. Minist

Accident pe Centura Bucureşti – Tată şi fiu sunt resuscitaţi / S-a cerut elicopterul SMURD

News.ro acum o ora
Două autovehicule s-au ciocnit, joi, pe Centura Bucureşti, pe sensul Bragadiru – Chitila, iar două persoane – tată şi fiu – sunt resuscitate. S-a solicitat intervenţia elicopterului SMURD. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Ro

USR a depus plângere pentru grup infracţional organizat împotriva „caracatiţei lui Piedone”

Mediafax acum 3 ore
„În jurul lui Cristian Popescu Piedone, candidatul PUSL la Primăria Generală a Capitalei, există zeci de rude şi membri de partid care au ocupat sau ocupă funcţii publice de conducere”, potrivit unui comunicat de presă. USR transmite că „toate acest

Surse - perchezitiții DNA la Complexul Energetic Oltenia

Ziua Constanta acum 3 ore
Șapte percheziții ar avea loc joi, 25 aprilie 2024, la Complexul energetic Oltenia, arată stiripesurse.ro. Conform sursei, perchezițiile ar fi derulate de procurorii DNA, care ar investiga o presupusă luare de mită. Sursă în curs de actualizare.

Morişca de vânt de pe cabaretul Moulin Rouge a căzut

Mediafax acum 4 ore
„Nu ştim ce s-a întâmplat, s-a întâmplat între orele 2.00 şi 3.00 dimineaţa, nimeni nu a fost rănit”, a spus purtătorul de cuvânt, citat de Reuters. Acesta a adăugat că ultimul spectacol al serii s-a încheiat la ora 1.15 dimineaţa. Moulin Rouge a fo

Vremea

București
acum

17°
joi

11°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

18°
joi

11°/19°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

19°
joi

13°/19°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

7°/12°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

12°
joi

4°/13°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°