Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei dintre suspecţii în cazul taximetristului sibian găsit mort în portbagajul maşinii, reţinuţi

Publicat in Mediafax, joi 21 februarie 2013 ·

Trei dintre cei patru suspecţi audiaţi de către procurori în cazul taximetristului găsit mort în portbagajul maşinii sale, la limita dintre judeţele Sibiu şi Braşov, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, cel de-al patrulea, în vârstă de 16 ani, fiind internat pentru a fi expertizat psihiatric.

Procurorul criminalist Ioan Boţoc, de la Parchetul Tribunalului Sibiu, a anunţat, miercuri seară, într-o conferinţă de presă, că trei dintre cei patru suspecţi audiaţi în cazul taximetristului găsit mort în maşina sa, la limita dintre judeţele Sibiu şi Braşov, au fost reţinuţi, în baza unei ordonanţe, pentru 24 de ore, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit sursei citate, cel de-al patrulea suspect, un minor care a împlinit 16 ani la trei zile după comiterea faptei, a fost internat în spital în vederea expertizării psihiatrice.

"Am reuşit să îi identificăm graţie muncii în echipă şi a efotrului depus de Poliţie. Sunt implicate patru persoane tinere. Am dezinformat la început, pentru că ceea ce presupuneam noi vizavi de prezenţa unei femei în comiterea infracţiunii a căzut. Este un minor care la data comiterii faptei nu împlinise vârsta de 16 ani. Fapta s-a comis în dimineaţa de 15 şi el a împlinit vârsta de 16 ani în 18 februarie. Şi, dată fiind fizionomia lui, mărimea pantofului şi profilul văzut la camerele de filmare, destul de difuze, am presupus că este o femeie, dar nu este, este un băiat", a decarat Ioan Boţoc, în conferinţa de presă.

Boţoc a anunţat că suspecţii au vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani şi sunt din zona localităţii Făgăraş, judeţul Braşov. Tinerii au venit la un club din Sibiu, în seara de 14 februarie, pentru a participa la un concert.

"Aveau o sumă destul de mică asupra lor, consumaţia şi plimbarea în Sibiu au epuizat banii şi atunci au hotărât să se întoarcă la Făgăraş fie cu trenul, dar nu aveau bani şi nu ştiau d

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga – play-off: Sepsi OSK – FCSB 2-2

News.ro acum 5 ore
Echipa bucureşteană FCSB a încheiat la egalitate miercuri seara, în deplasare, scor 2-2, cu formaţia Sepsi OSK, în etapa a şasea din play-off-ul Superligii. Meciul de la Sf. Gheorghe a început cu ocazi de ambele părţi, Alexandru Băluţă lovind bara

Bode a sesizat Curtea de Arbitraj a PNL după ce Iulian Dumitrescu şi-a depus candidatura - surse

Mediafax acum 8 ore
„Secretarul general PNL a sesizat Curtea de Arbitraj în legătură cu situaţia creată urmare a depunerii candidaturii lui Iulian Dumitrescu”, au declarat sursele citate. Curtea de Arbitraj a PNL este forul din interiorul partidului care are atribuţii

Vânzări - Auto - 25 aprilie 2024

Buna ziua Brasov acum o ora
Vând Chevrolet Aveo pentru programul Rabla, acte în totalitate în regulă. Tel. 0720 960 577.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 5 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 8 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 3 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 8 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 8 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Parlamentul European a adoptat noi norme ale UE pentru combaterea spălării banilor / Limită de 10.000 euro pentru plăţile mari în numerar în Uniunea Europeană

News.ro acum 9 ore
Parlamentul European a adoptat, miercuri, un pachet de legi care consolidează setul de instrumente al UE pentru combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului. Noile legi garantează că persoanele cu un interes legitim, inclusiv jurnaliştii,

Marcel Ciolacu: Nu se rupe, dom'le, nicio coaliţie. Categoric! Suntem mai puternici ca niciodată!

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că nu se pune problema ruperii coaliţiei formate din PSD şi PNL după decizia privind candidaturile separate la Primăria generală a Capitalei, scrie News.ro. El susţine că membrii alianţei sunt „mai puternici

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

12°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

5°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°