Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dobânda BNR, frecţie la capetele de lemn

Publicat in Jurnalul, joi 8 aprilie 2010 ·

În urmă cu patru ani observam că diferenţialul de productivitate (tehnologic) dintre America şi Europa nu-i atât de mare, încât să justifice un decalaj atât de amplu între ratele de şomaj - 5% în Statele Unite, 9% în zona euro. În septembrie 2008 - când rata şomajului avansase peste 6% în Lumea Nouă -, devenise limpede că reducerea consumului nu va putea fi contracarată de scăderea de dobândă pregătită de Fed - banca centrală a SUA -, şi atunci am spus că urmează o creştere a şomajului fără precedent în ultimii 25 de ani: 9%.

Iată că a venit momentul ca previziunea să se îndeplinească. Fed a ajustat dobânda-cheie, în decembrie 2008, la cel mai scăzut nivel din istorie, dar s-a dovedit a fi doar un paliativ, din moment ce şomajul şi-a văzut nestingherit de drum, situându-se în primele luni din 2010 la 9,7%. Singurul efect al relaxării politicii monetare a Fed a fost mărirea marjelor băncilor, acestea încercând astfel să-şi procure rapid lichiditate.

Trecând acum cu discuţia de la Statele Unite la România, se observă cam aceleaşi intenţii. Dobânda de politică monetară s-a micşorat de la 10,25% în august 2008 la minimul istoric de 6,5% în martie 2010, iar "ţinta" nu pot fi decât combaterea scăderii economice abrupte asociată cu majorarea rapidă a şomajului.

La noi apar cam aceleaşi intenţii şi elemente ca la americani, ba încă unele în plus, care se constituie în circumstanţe agravante. În situaţia în care şomajul este principalul responsabil pentru scăderea drastică a deficitului extern, Guvernul se apucă să lovească în timidul spirit antreprenorial autohton, impozitând profitul microîntreprinderilor cu cota de 16%. Oare ce vrea? Să ducă rata şomajului peste 10%, iar deficitul de cont curent să se transforme în excedent?!

Este evident că Guvernul se gândeşte să taxeze companiile "în avans", din resursele pe care le vor gen

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand, după ce a fost trimisă în judecată: Un caz penibil, cu acuzaţii ridicole

Mediafax acum 3 ore
„În urmă cu câteva ore mi-am anunţat candidatura pentru un nou mandat la Primăria Sectorului 1 şi mi-am depus la Biroul Electoral candidatura. I-am transmis lui Ciolacu că Alianţa Dreapta Unită o să-l trimită înapoi la covrigăria lui. La 2 ore după

Marcel Ciolacu: Am încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. Tot ce am vrut să îi transmit, i-am transmis. Îi urez succes

News.ro acum 20 minute
Marcel Ciolacu a declarat că a încheiat orice dialog şi orice ofertă pentru Cristian Popescu Piedone. „Eu am spus că trebuie să ne gândim la ceea ce avem de construit pentru Bucureşti, să nu încercăm să rămânem blocaţi în visele personale. Îi urez s

OFICIAL | Petre Roman și Gelu-Voican Voiculescu au fost puși sub acuzare în Dosarul Mineriadei din iunie 1990

Wall-Street.ro acum o ora
Parchetul General a anunţat oficial punerea sub acuzare a fostului premier Petre Roman şi a fostului vicepremier Gelu-Voican Voiculescu pentru săvârşirea de infracţiuni contra umanităţii, în dosarul Mineriadei din iunie 1990, relatează Agerpres. De

Ciolacu, mesaj către Clotilde Armand, care l-a trimis „la covrigărie: „Să-și ia un avocat bun!”

HotNews acum 27 minute
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, i-a transmis primarului Clotilde Armand, trimisă în judecată joi, „să-și ia un avocat bun”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Octav Ganea „Marcele, privește-ne pe noi. Noi suntem cei care te vor trimite înapoi la covri

Ciolacu: Scăderea impozitării muncii şi dezvoltarea învăţământului dual, soluţii pentru angajatori

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu s-a aflat joi în judeţul Timiş. „Scăderea impozitării muncii, în paralel cu dezvoltarea învăţământului dual sunt soluţiile discutate astăzi cu mediul de afaceri din Timiş”, a dezvăluit prim-ministrul. Şeful Guvernului a expl

Îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir, care a cerut unei fetiţe să nu fie obraznică, lovită cu pumnul în faţă de către mama copilului / Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie

News.ro acum 2 ore
O îngrijitoare de la o grădiniţă din Cugir a fost lovită cu pumnul în faţă de către mama unui copil, femeia care fiind nemulţumită că îngrijitoarea i-a cerut fiicei ei să nu fie obraznică. Angajata unităţii de învăţământ a depus plângere la Poliţie.

Surpriză: Klaus Iohannis are șanse să îi ia locul Ursulei von der Leyen la șefia Comisiei Europene

Wall-Street.ro acum 4 ore
Klaus Iohannis s-ar putea număra pe lista succesorilor Ursulei von der Leyen, la președinția Comisiei Europene. Publicația Politico îi dă șanse actualului nostru președinte al România pentru un mandat la conducerea executivă a blocului comunitar, în

„MeToo”. Condamnarea pentru viol a lui Harvey Weinstein a fost anulată de o instanţă din New York

Mediafax acum 2 ore
Un tribunal din New York a anulat condamnarea lui Harvey Weinstein din 2020. Instanţa a decis că poate avea loc un nou proces în cazul de referinţă „MeToo”, potrivit Sky News. Cea mai înaltă instanţă a statului a constatat că judecătorul de la proce

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în sudul Moldovei

Mediafax acum 40 minute
Avertizarea meteorologică menţionează „frecvente descărcări electrice, averse ce vor acumula peste 25 l/mp, grindină de mici dimensiuni şi intensificări ale vântului”. Sunt vizate localităţile Tecuci, Lieşti, Matca, Umbrăreşti, Cosmeşti, Barcea, Dră

Guvernul a aprobat noile condiții pentru ieșirea din țară a minorilor

Adevarul acum o ora
Guvernul a aprobat, joi, o hotărâre potrivit căreia persoanele fizice majore, care însoţesc minorii la ieşirea din ţară, nu vor mai fi obligate să prezinte certificatul de cazier judiciar.

Vremea

București
acum

15°
joi

12°/16°
vin.

8°/16°
sâm.

9°/19°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

16°
joi

11°/20°
vin.

8°/14°
sâm.

7°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

17°
joi

13°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

7°/11°
vin.

4°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

15°
joi

4°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

8°/21°
dum.

10°/23°