Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cinci motive pentru care este indicat să faci sex înainte de căsătorie

Publicat in Adevarul, marți 28 mai 2013 ·

Deşi relaţiile sexuale presupun asumarea unor responsabilităţi şi necesită maturitate, „gajul de puritate“, adică promisiunea de a nu face sex înainte de căsătorie, nu reprezintă întotdeauna o decizie înţeleaptă. În acest sens, „Huffington Post“ prezintă cinci motive pentru care este indicat să faci acest pas înaintea mariajului.

Chimia sexuală

„Trupurile noastre doreau lucruri diferite, aşa că totul se sfârşea printr-o luptă la orizontală. Fiecare defect al lui, cât şi al căsniciei păreau mult mai grave atunci când erau combinate cu posibilitatea de a te preface pentru tot restul vieţii că ai orgasm. După şase luni de căsnicie, ideea de separare părea din ce în ce mai tentantă“, a declarat Jessica Ciencin Henriquez, o tânără ce a ţinut acest „gaj de puritate“.

Dacă există sau nu chimie sexuală poate fi demonstrat doar prin relaţiile intime.

Identitatea sexuală

Există cupluri în cazul cărora unul dintre partenerii îşi ascunde adevărata orientare sexuală, tocmai pentru că nu a mai întreţinut relaţii intime.

Lipsa contactului sexual cu persoane de sex opus poate presupune şi ignorarea atracţiei simţite faţă de cele de acelaşi sex.

Sexul în sine

Nu toţi sunt pricepuţi în dormitor. Cheia unei partide reuşite presupune ascultarea partenerului şi încercarea de a-i răspunde corespunzător. Deci cum vei ştii dacă persoana aleasă va fi un bun ascultător sau respondent, dacă nu încerci?

Mărimea

Deşi dimensiunea nu reprezintă întotdeauna o problemă, este indicat să afli ce „ascunde“ partenerul tău.

Probleme sexuale

Ejacularea precoce, incapacitatea de a obţine o erecţie sau alergia la sperma partenerului reprezintă probleme sexuale cu care ar fi de preferat să te confrunţi înainte de căsătorie.

@N

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cluj: Copil de doi ani, căzut de la etaj. El a fost găsit conştient şi cooperant

News.ro acum o ora
Un copil în vârstă de doi ani a căzut, sâmbătă, de la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Cluj-Napoca. Echipajele de salvare trimise la faţa locului l-au găsit pe micuţ în viaţă, conştient şi cooperant.

Unul dintre suspecții în cazul asasinării omului de afaceri Adrian Kreiner va fi adus în ţară

HotNews acum 2 ore
Marian Cristian Minae, unul dintre cei trei suspecți în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, va fi adus în România, din Irlanda, a anunțat sâmbătă ministrul Justiției, Alina Gorghiu. Masina de politieFoto: Adrian Ilincescu/ Hot

Formula 1: Max Verstappen, pole-position în China - Dezastru pentru Lewis Hamilton

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din China, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică (este al 100-lea pole din istori

Incendiu la acoperişul unui bloc din Rădăuţi. Pompierii evacuează locatarii de pe două scări - VIDEO, FOTO

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă, la acoperişul unui bloc de locuinţe din municipiul Rădăuţi. La faţa locului intervin pompierii suceveni care, concomitent cu acţiunea de stingere a incendiului, acţionează pentru evacuarea locatarilor de pe două scăr

Tesla recheamă în service 3.878 de vehicule Cybertruck

Mediafax acum 2 ore
Conform Administraţiei Naţionale pentru Siguranţa Traficului pe Autostrăzi din SUA (NHTSA), o pedală de acceleraţie blocată ar putea face ca vehiculul să accelereze neintenţionat, crescând riscul unui accident, notează Reuters. Tesla a început livră

Vântul puternic suspendă manevrele în porturile de la Marea Neagră

Mediafax acum o ora
Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că au fost suspendate manevrele navelor în toate porturile de la malul Mării Negre, din cauza vântului puternic. Măsura a fost luată din motive de siguranţă, pentru a proteja

Dorel Vișan, Laura și Ciprian Mega, pe covorul roșu la Moscova! Filmul "21 de rubini" selectat de către Nikita Mihalkov pentru "Oscarul BRICS".

Ziua News acum 2 ore
Aseară la Moscova a fost deschiderea de gală a festivalului "BRICS FILM FESTIVAL 2024", sub patronajul marelui actor și regizor rus Nikita Mihalkov. Festivalul de la Moscova este al doilea ca vechime și prestigiu din lume, după cel de la Veneția, da

Record de viteză pe un drum naţional. Un şofer a condus cu 218 km/h

Mediafax acum 2 ore
Vineri seară, un bărbat de 47 de ani, din Craiova, a fost înregistrat de aparatul radar în timp ce conducea un autoturism pe DN 55, în afara localităţii Bechet, cu viteza de 218 km/h. A depăşit viteza legală cu 128 km/h. Acesta a fost amendat şi lăs

UPDATE - Bărbatul aflat în stare critică după ce şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul lui Donald Trump a murit / Înaintea incidentului, el a distribuit flyere conţinând teorii ale conspiraţiei - Poliţia

News.ro acum o ora
Un bărbat care şi-a dat foc în faţa tribunalului din Manhattan în care se desfăşura procesul penal al lui Donald Trump, şi care era în stare critică a murit, a anunţat poliţia, citată de CNN. Înainte de a-şi da foc, bărbatul a împrăştiat nilşte foi

Cod galben de ceaţă şi polei în mai multe localităţi din 8 judeţe

Mediafax acum 5 ore
Zonele vizate până la ora 9.00 sunt: Judeţul Sălaj: Gâlgău, Ileanda, Poiana Blenchii, Rus Judeţul Cluj: Cluj-Napoca, Turda, Câmpia Turzii, Gherla, Apahida, Viişoara, Mihai Viteazu, Tritenii de Jos, Căşeiu, Cojocna, Ceanu Mare, Bonţida, Iclod, Luna,

Vremea

București
acum

13°
sâm.

7°/15°
dum.

8°/19°
lun.

7°/17°
mar.

7°/12°
Iasi
acum

13°
sâm.

5°/14°
dum.

7°/15°
lun.

5°/11°
mar.

4°/13°
Constanta
acum

12°
sâm.

9°/12°
dum.

7°/14°
lun.

9°/16°
mar.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

1°/12°
dum.

3°/14°
lun.

3°/8°
mar.

3°/14°
Timisoara
acum

12°
sâm.

2°/15°
dum.

5°/14°
lun.

5°/12°
mar.

4°/12°