Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Blatul băncilor cu Guvernul

Publicat in Adevarul, duminică 21 noiembrie 2010 ·

Că statul se împrumută în fiecare lună de pe piaţa internă nu mai este o ştire. Că în aceste zile va contracta un credit de un miliard de euro, de la băncile din România, cu dobânzi de sub 5%, este o ştire.

Până acum, statul a mai reuşit o singură dată să se împrumute atât de ieftin în euro, în noiembrie 2009 (1,42 miliarde de euro, la o dobândă 4,25%). „Dacă noi vom reuşi să luăm acest credit de circa un miliard de euro, cu dobânzi sub 5 procente, înseamnă că România ar redeveni credibilă", a declarat într-un interviu Traian Băsescu. Ce a vrut să spună şeful statului? Că investitorii străini vor spune "Guvernul român este credibil dacă ia împrumuturi aşa de ieftine" În fapt, săptămâna trecută, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naţionale, s-a întâlnit cu şefii băncilor locale pentru a-i convinge să acorde acest împrumut la o dobândă mică.

Deci, blat! Investitorii străini nu sunt imbecili să nu vadă că împrumuturile Guvernului sunt rostogolite de la lună la lună, de la an la an, însă acei bani nu se mai întorc în economia reală. Guvernul, care poate fi comparat cu un cetăţean care mănâncă, bea şi pleacă în concediu pe datorie, mai are încă posibilitatea de a se împrumuta pentru a-şi plăti datoriile. Dar asta nu-l face credibil, domnule Preşedinte, pe pieţele externe, pentru că investiţiile străine au scăzut la jumătate faţă de anul trecut. În acest timp, firmele şi populaţia primesc bani din ce în ce mai greu de la bănci, care se mulţumesc cu veşnicul client: statul.

Adevărata problemă este că Guvernul nu a învăţat absolut nimic din această criză financiară şi nici din greşelile pe care le-au făcut cetăţenii pe care îi guvernează. Milioane de români care au contractat credite în 2007-2008 pentru a pleca în concediu sau pentru a-şi cumpăra haine şi electrocasnice nu mai au cu ce să-şi plătească ratele şi nicio bancă nu le refinanţează creditul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum o ora
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum 16 minute
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Rezultatele TRAGERII 6/49. Numerele extrase joi, 25 aprilie 2024

Gandul acum o ora
Joi, 25 aprilie 2024, de la ora 18:30, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc. Următoarele trageri Loto vor avea loc duminică, 28 aprilie 2024. La tragerile loto de duminică, 21 aprilie 2024, Loteria Română

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 8 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, chemați la Parchet în dosarul Mineriadei. Ion Iliescu va fi audiat la domiciliu SURSE

Ziare.com acum 11 ore
Petre Roman, fost premier, Gelu Voican Voiculescu şi Virgil Măgureanu, fostul director SRI, au fost citaţi, joi dimineaţa, 25 aprilie, la sediul Parchetului General, unde li se va aduce la cunoştinţă că au fost puşi din nou sub acuzare în dosarul Mi

Cupa Italiei: Atalanta s-a calificat în finala competiţiei

News.ro acum 8 ore
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins miercuri seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia AC Fiorentina, în semifinalele Cupei Italiei. Atalanta s-a calificat în finala competiţiei. Gazdele au deschis scorul repede, prin Koopmeiners, în minutul

Trei răniţi într-un atac cu cuţitul la o şcoală în Ţara Galilor. O persoană arestată

News.ro acum 11 ore
Trei persoane au fost rănite într-o şcoală din Ţara Galilor - inclusiv doi membri ai personalului, răniţi cu o armă albă în acest incident implicând două fete şcolarizare în instituţie - , unde au fost desfăşurate mijloace importante de intervenţie,

Ciolacu: O să-mi cer scuze cred că de acum toată viaţa la domnul doctor Cîrstoiu

HotNews acum 6 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, afirmă că şi-a cerut scuze faţă de Cătălin Cîrstoiu şi va continua să facă acest lucru pentru că a fost unul dintre cei care l-au convins pe managerul Spitalului Universitar din București să candideze pentru Primări

Liderul AUR, George Simion, tată de băiat! Soția sa a născut astăzi

Ziua Constanta acum 11 ore
Liderul AUR, George Simion este tată de băiat. Soția sa a adus astăzi pe lume un băiețel, iar George Simion nu a ezitat să împartă această bucurie cu toți prietenii virtuali. „Mulțumesc, m-ai făcut bogat: tată de băiat!“ - este mesajul care însoțeș

Vremea

București
acum

12°
joi

10°/18°
vin.

8°/18°
sâm.

9°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

12°
joi

11°/20°
vin.

7°/13°
sâm.

6°/19°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

9°/15°
sâm.

11°/14°
dum.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

joi

7°/11°
vin.

6°/14°
sâm.

6°/17°
dum.

8°/19°
Timisoara
acum

joi

4°/14°
vin.

6°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/23°