Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bucătăreasa care ţine post negru

Publicat in Adevarul, vineri 2 aprilie 2010 ·

Nicoleta Bulancea, bucătăreasă la Restaurantul „La Bucur“, s-a abţinut să guste din mâncarea preparată astăzi. Deşi trebuie să gătească pentru sute de clienţi, bucureşteanca face faţă ispitei şi nu gustă din mâncarea pe care o prepară până la apusul soarelui.

Vinerea Patimilor este zi de doliu pentru creştini, pentru că atunci Iisus a fost răstignit şi a murit pe cruce. Pe lângă faptul că nu au voie să facă păcate, credincioşii nu pot să mănânce sau să bea nimic astăzi. Cel puţin aşa zice legea creştină.

Deşi mulţi dintre enoriaşi nu reuşesc să respecte „ca la carte“ învăţămintele sfinte, sunt şi unii, cu mai multă credinţă şi mai multă voinţă care ţin post negru.

Nicoleta Bulancea, în vârstă de 29 de ani, face parte din această a doua categorie. Deşi femeia lucrează ca bucătăreasă la un restaurant din zona Tineretului, din centrul Capitalei, ea nu gustă astăzi din bucatele delicioase pe care le pregăteşte.

În faţa a şase oale de mâncare din care iese un miros care-ţi lasă „gura apă“- într-una fierbe iahnie cu ciolan, într-alta ciorbă de văcuţă, - femeia taie liniştită morcovii pentru o tocăniţă.

Colegele gustă din ce găteşte ea

„Sunt tentată, dar reuşesc să mă abţin pentru că mă gândesc că aşa este bine. Am experienţă la gătit şi ştiu să pun ingredientele astfel încât mâncarea să iasă la fel de bună ca de obicei. În plus, am colege care nu ţin post şi mai gustă ele din ce gătesc eu“, spune bucureşteanca.

Sunt cinci bucătărese care lucrează în acest restaurant, dar doar Nicoleta ea s-a încumetat să ţină post negru. „Nu am cum să ţin post pentru că trebuie să gust din ce gătesc colegele mele. Sunt bucătăreasă-şefă şi trebuie să mă asigur că mâncarea iese bine. Oricum nu ştiu dacă mă puteam abţine să nu mănânc nimic“, recunoaşte doamna Angela.

Nici doamna Violeta, o altă colegă, nu a putut să se abţină să nu m

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Senatul SUA a aprobat ajutorul de 61 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Joe Biden vrea să trimită arme „chiar din această săptămână”

Adevarul acum o ora
Preşedintele american, Joe Biden, a afirmat marţi că Statele Unite vor „începe să trimită arme şi echipamente în Ucraina chiar din această săptămână”, după ce Congresul a votat un ajutor mult aşteptat pentru Kiev, notează AFP, citată de Agerpres.

CSM discută astăzi propunerea de suspendare a judecătoarei din dosarul accidentului de la 2 Mai

Ziare.com acum 26 minute
Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii discută, miercuri, propunerea Inspecţiei Judiciare de suspendare din funcţie, până la finalizarea procedurilor disciplinare, a Ioanei Ancuţa Popoviciu, judecăto

Un avion de mărfuri cu două persoane la bord s-a prăbuşit în Alaska: „Nu au fost găsiţi supravieţuitori”

G4Media acum o ora
Un avion de mărfuri s-a prăbuşit marţi în Alaska, cu două persoane la bord, care probabil au murit, au anunţat autorităţile americane, transmite AFP, citată de Agerpres. Accidentul a avut loc în jurul orei 10 dimineaţa în apropierea aeroportului din

Zelenski: Sunt recunoscător Senatului Statelor Unite pentru că a aprobat un ajutor vital pentru Ucraina / Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider al lumii libere

News.ro acum 42 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a mulţumit senatorulir din Statele Unite ale Americii pentru ajutorul aprobat, dar şi americanilor care continuă să susţină Ucraina. ”Acest vot consolidează rolul Americii de far al democraţiei şi de lider a

Avarie majoră: Mii de blocuri din București au rămas fără apă caldă

Wall-Street.ro acum 9 ore
Avarie majoră în rețeaua de termoficare operată de Termoenergetica. ELCEN anunță că CET București Vest este indisponibilizată, iar CET Grozăvești nu mai furnizează apă de adaos. Avaria majoră s-a produs în jurul orei 18:00, conform informațiilor ofe

Scandal la nivel înalt în Rusia. Un ministru decorat de Putin, reținut pentru luare de mită

Ziare.com acum 10 ore
Ministrul adjunct al Apărării din Rusia, Timur Ivanov, a fost reţinut sub suspiciunea de luare de mită, informează agenția TASS printr-un comunicat. "Suspectat de comiterea unei infracțiuni în temeiul părții 6 a articolului 290 din Codul penal al Fe

Horoscop pentru miercuri, 24 aprilie 2024. Iată ce le este rezervat astăzi zodiilor

Ziua Constanta acum 34 minute
Berbec Este o zi buna pentru achitarea taxelor, impozitelor si a datoriilor de orice fel. Norocul la banii si bunurile altora este la ordinea zilei, dar fii cu bagare de seama. Discordia iti poate crea neplaceri in orice moment. Verifica atent situa

Accident cu 7 victime pe DN7. Un microbuz a intrat în parapetul care desparte sensurile de mers FOTO

Ziare.com acum 11 ore
Şapte bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 56 de ani au fost răniţi într-un accident rutier care a avut loc marţi seară, 23 aprilie, la intrarea în Deva, după ce microbuzul în care se aflau a izbit un parapet care desparte sensurile de mers. ”Şapt

Handbal masculin: Dinamo Bucureşti - Skjern Handbold, scor 28-27, în turul sferturilor European League

News.ro acum 11 ore
Campioana Dinamo Bucureşti a învins marţi, pe teren propriu, într-o atmosferă electrizantă, formaţia daneză Skjern Handbold, scor 28-27 (14-15), în turul sferturilor de finală ale European League. Returul va fi în 30 aprilie, în deplasare, pentru un

Mesajul lui CIOLACU pentru PIEDONE: În viață trebuie să ne așezăm la masă, să nu avem ORGOLII

Gandul acum 13 ore
Președintele PSD Marcel Ciolacu are un mesaj pentru primarul Sectorului 5 și candidat la Primăria Capitalei, Cristian Popescu Piedone: să ne așezăm la masă, să nu avem orgolii. Premierul a transmis acest apel către Piedone la evenimentul de lansare

Vremea

București
acum

10°
mie.

9°/20°
joi

11°/21°
vin.

9°/18°
sâm.

9°/20°
Iasi
acum

mie.

9°/21°
joi

11°/22°
vin.

8°/12°
sâm.

7°/19°
Constanta
acum

12°
mie.

12°/19°
joi

13°/16°
vin.

9°/16°
sâm.

11°/14°
Cluj-Napoca
acum

mie.

8°/16°
joi

6°/8°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/16°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/15°
joi

5°/14°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/19°