Ne-a scris Gigi Becali, de acolo de unde e. Cu lacrimi în ochi, dar cu bărbăţie, după cum a spus managerul general într-o conferinţă de presă care măcar ca ambient şi vestimentaţie a fost copy-paste după cele ale patronului.
Fiind vorba de o scrisoare „de-acolo“, conţinutul ei ar trebui respectat. Cu prima parte a epistolei chiar ar fi indicat să se întâmple aşa. În sensul că urmărirea permanentă a familiei sale, în rol de familie a celui mai mediatizat deţinut român, e o tâmpenie sinistră. Mama, nevasta sau fetele n-au niciun amestec cu legea penală şi în mod cert finanţatorul nu le-a cerut părerea când a făcut ce-a făcut. După cum o tâmpenie la fel de sinistră e publicarea meniului zilnic de la Rahova, marmeladă, fasole cu cârnaţi sau a conţinutului trusoului penal, câţi ciorapi, câte maieuri, câte izmene, etc.
A doua rugăminte a scrisorii e mult mai greu de pus în aplicare. Ea constă într-un apel adresat analiştilor pe sport şi pe politică, redacţiilor, realizatorilor tv de a-l lăsa în pace şi de a nu mai dezbate povestea al cărei subiect principal chiar el este. Asta e imposibil de înfăptuit şi n-are nici o legătură cu anunţul retragerii sale din viaţa publică. Vreme de cel puţin 15 ani, când viaţa publică îi adăuga în fiecare zi câte un milimetru cub de piatră la statuia pe care şi-a clădit-o pe soclul presei, n-am auzit nici un fel de rugăminte similară. Un om care vorbea cinci-şase ore pe zi la televizor, care se suia pe maşină după fiecare meci, care tăia porcul în faţa camerelor tv sau repara uşa limuzinei cu ranga ştiind că e filmat, n-are dreptul să pretindă aşa ceva.
Despre Gigi Becali se va discuta până va ieşi şi ani buni după ce va ieşi. E canonul nostru, al celor din media, de a duce până la capăt povestea unui om pe care l-am întrupat din nevoia publicului de a vedea astfel de oameni şi pe care nu-l put
