Unul dintre crezurile FP este ireverenţa faţă de gândirea comună. Care este gândirea unică, trans-guvernamentală, din România cu privire la exploatarea resurselor naturale? – aur, gaze de şist, cupru, lemn etc. Care este gândirea unică, general acceptată, din România cu privire la scutul american? În această ediţie FP România avem două abordări în contra curenţilor acestor gândiri unice.

Notă introductivă la FP România nr. 35 (august/ eseptembrie 2013)

Articolul tânărului economist Marcel Ionescu-Heroiu din ediţia curentă a FP România constată că niciun economist public din România nu catadicseşte să invoce şi lunga istorie a lumii în care exploatarea unor resurse naturale devenite brusc abundente a fost mai curând un blestem decât o mană cerească. Articolul – atât de argumentat cât permit cele 8.000 de caractere cu spaţii alocate – poate fi citit şi ca fiind despre economiştii din România, care fac calcule mai curând referitoare la propria carieră decât studii de dezvoltare. Ce spun tv-economiştii din România despre exploatarea resurselor (şi exportarea lor), despre doctrina austerităţii sau despre efectele prelungite ale acordului cu FMI? Nimic neortodox, consensul e asurzitor. Există câţiva economişti în piaţa publică deveniţi comentatori politici, nici nu mai fac demonstraţii cu cifre. Cu economiştii din sânul guvernului se întâmplă alt fenomen ciudat: cum ajung „la putere”, nu mai au nicio problemă să aplice politici pe care le-ar fi criticat anterior – există şi fenomenul invers, cei care au pierdut puterea critică de pe bară ce comiteau, şi ei, când erau pe val. Mai avem şi o droaie de yesmeni şi de lobbişti care îşi spun economişti.

Dacă ieri se vorbea despre „intelectualii lui Băsescu”, azi s-ar putea vorbi despre „economiştii lui Ponta”. Premierul are câţiva consilieri economici destul de activi pe piaţa ideilor – unii sunt chiar co