În componenţa finală a CJFSN Ialomiţa, stabilită pe 26 decembrie 1989, se regăseau nu mai puţin de 18 persoane care făcuseră parte din Comitetul Judeţean de Partid.

Oraşul Slobozia nu se poate mândri cu o contribuţie prea importantă la răsturnarea dictaturii ceauşiste în decembrie 1989. Când au ieşit ialomiţenii în stradă, Ceauşescu fusese alungat demult din Comitetul Central, iar la Televiziune se proclamase deja victoria poporului. Aşa-numita Revoluţie de la Slobozia s-a rezumat, aşadar, la o bucurie timidă şi la panica produsă de zvonurile despre terorişti, din cauza cărora şi-au pierdut viaţa cinci oameni nevinovaţi.

Pentru că Ialomiţa era o regiune importantă prin prisma randamentului agricol, Ceauşescu îşi numise oameni de încredere la conducere. Alexandrina Găinuşe (favorită a Elenei Ceauşescu), ca prim-secretară, şi Gheorghe Glodeanu, ca preşedintel al Consiliului Popular Judeţean, cârmuiau judeţul cu mână de fier. În anul 1989, oraşul Slobozia nu înregistrase nicio urmă de revoltă la adresa regimului, singurul „disident“ cunoscut în oraş fiind baba Sofica, nebuna oraşului, care nu se sfia să-l facă albie de porci pe dictator de câte ori îl vedea pe afişele lipite în vitrine.

DICTATORUL A FUGIT. DIN BIROU

După teleconferinţa ţinută de Ceauşescu în 17 decembrie 1989 ca urmare a evenimentelor din Timişoara, s-au luat măsuri de prevenire la toate nivelurile, chiar dacă în Slobozia era linişte deplină. Între altele, s-a dispus formarea de patrule alcătuite dintr-un miliţian, doi luptători din gărzile patriotice şi doi membri PTAP ((Pregătirea Tineretului Pentru Apărarea Patriei).

Alexandru Stoica, fost conducător al gărzilor patriotice la nivel de municipiu şi actual primar al oraşului, îşi aminteşte: „S-au făcut patrule şi s-a hotărât ca fiecare să poarte baston de cauciuc. Ăia de la miliţie au zis «bastoane n-avem nici pentru noi»