Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Atac la cartierul general al armatei pakistaneze: zece morţi şi luare de ostatici în curs

Publicat in Adevarul, sâmbătă 10 octombrie 2009 ·

Între zece şi 15 oameni erau încă ţinuţi ostatici sâmbătă seară de câţiva bărbaţi înarmaţi care au luat parte la un atac asupra cartierului general al armatei pakistaneze de la Rawalpindi, în apropierea Islamabadului, soldat cu moartea a şase militari şi patru insurgenţi. Imobilul militar unde este în curs luarea de ostatici, care sunt membri ai forţelor de securitate dar şi funcţionari civili ai Ministerului Apărării, a fost încercuită în cursul serii de unităţi de comando ale armatei.

Atacul este revendicat, conform mass-media locale, de talibanii pakistanezi care au legături cu Al-Qaida, care au jurat recent că îşi vor intensifica campania de atentate.

"Credem că sunt 10-15 ostatici, anumiţi responsabili militari dar şi angajaţi civili", a declarat gen. Athar Abbas, purtătorul de cuvânt al armatei pakistaneze, pentru postul privat Geo.

"Este posibil să existe patru sau cinci terorişti în clădire", a adăugat el.

În jurul miezului nopţii, se auzeau în zonă tiruri sporadice. Pe acoperişurile clădirilor învecinate au fost postaţi soldaţi, electricitatea fiind tăiată pe o rază de un kilometru în jurul cartierului general al armatei.

Într-un interviu acordat postului american CNN, ministrul de interne, Rehman Malik, a declarat că forţele de ordine sunt decise să-i captureze în viaţă pe atacatori, pentru "a obţine mai multe informaţii".

Sâmbătă dimineaţă, bărbaţi înarmaţi în uniformă militară au încercat să pătrundă în cartierul general de la Rawalpindi cu o maşină.

Gărzile de securitate le-au cerut actele de identitate, moment în care au deschis focul asupra lor şi au lansat mai multe grenade.

Şase militari au murit în timpul atacului, potrivit gen. Abbas, printre care un general de brigadă şi un colonel.

Timp de o oră, au avut loc schimburi inte

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Caz șocant în București „Maestru spiritual” și instructor de yoga, acuzat de trafic de persoane și viol

Ziua Constanta acum 41 minute
Oamenii legii fac, joi dimineață, mai multe percheziții în Capitală! Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București - Serviciul de Investigații Criminale Sector 5, împreună cu procurori din cadrul Direcției de Investigare a Infrac

Calendar ortodox Ce sfânt este pomenit astăzi, 25 aprilie 2024?

Ziua Constanta acum 53 minute
Sfantul Cuvios Vasile de la Poiana Marului s-a nascut in anul 1692 in localitatea Poltava din Ucraina. Vine in Tara Romaneasca, foarte probabil pe vremea lui Constantin Brancoveanu si a Mitropolitului Antim Ivireanu, cand viata bisericeasca si cultu

Organizaţia Mondială a Sănătăţii este îngrijorată de consumul "alarmant" de alcool în rândul tinerilor de 11-15 ani: "O ameninţare pentru sănătatea publică"

News.ro acum 3 ore
Consumul de alcool şi de ţigări electronice în rândul tinerilor cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani este "alarmant", potrivit unui raport al filialei europene a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), care recomandă măsuri de sănătate publică pen

Statul Arizona a inculpat mai mulți colaboratori ai lui Trump, pentru tentativa de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020

Ziare.com acum o ora
Statul american Arizona a inculpat 18 persoane în cadrul tentativei de a răsturna rezultatele alegerilor prezidenţiale din 2020 în favoarea lui Donald Trump, a declarat miercuri procurorul general al statului, notează AFP. Printre persoanele inculpa

Peste 60% dintre români, de acord cu votul obligatoriu. Cum își argumentează răspunsul

Adevarul acum 46 minute
Peste 60% dintre români sunt de acord cu votul obligatoriu, argumentând că o prezenţă mai mare la vot poate schimba lucrurile în bine, conform unui sondaj realizat de INSCOP. În urmă cu 10 ani, procentul acestora era cu aproape 20% mai mic.

Petre Roman, la Parchetul General în dosarul Mineriadei, reluat de la zero / Ion Iliescu ar urma să fie audiat acasă

HotNews acum 30 minute
​Fostul premier Petre Roman a ajuns joi dimineață la Parchetul General, pentru a i se aduce la cunoştinţă că a fost pus din nou sub acuzare în dosarul Mineriadei din iunie 1990. Fostul președinte Ion Iliescu, în vârstă de 94 de ani, ar urma să fie a

Expert: Bolile transmise de ţânţari se răspândesc în Europa din cauza crizei climatice

Mediafax acum o ora
Insectele răspândesc boli precum malaria şi febra dengue, a căror prevalenţă a crescut foarte mult în ultimii 80 de ani, deoarece încălzirea globală le-a oferit condiţii mai calde şi mai umede. Prof. Rachel Lowe, care conduce un grup de rezilienţă î

Florinel Coman, după Sepsi - FCSB: „Dacă făceam asta, altfel era meciul”

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
. Florinel Coman, extrema roș-albaștrilor, a comentat remiza de la Sf Gheorghe.

SUA au trimis în secret Ucrainei rachete americane cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării unui plan vast de asistenţă de către Congres, dezvăluie Departamentul de Stat. Livrarea, la cererea lui Biden, a sosit în Ucraina luna aceasta

News.ro acum 10 ore
Statele Unite au trimis Ucrainei rachete cu rază lungă de acţiune de tip ATACMS ”luna aceasta”, înaintea adoptării marţi a unui nou ajutor destinat Kievului de către Congresul american, anunţă miercuri Departamentul de Stat, relatează AFP. Această l

Plata în avans a pensiilor pentru luna mai, pe ordinea şedinţei de Guvern de azi de la Timişoara

Mediafax acum 2 ore
„Proiect de Hotărâre a Guvernului privind plata în avans a pensiilor şi a altor drepturi prevăzute de legi speciale, aferente lunii mai 2024, din bugetul asigurărilor sociale de stat şi din bugetul de stat”, se arată în informarea privind proiectele

Vremea

București
acum

13°
joi

11°/17°
vin.

10°/15°
sâm.

8°/18°
dum.

11°/21°
Iasi
acum

13°
joi

11°/20°
vin.

7°/12°
sâm.

6°/18°
dum.

10°/20°
Constanta
acum

16°
joi

13°/17°
vin.

10°/14°
sâm.

11°/14°
dum.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

joi

8°/11°
vin.

5°/15°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/20°
Timisoara
acum

joi

5°/15°
vin.

5°/17°
sâm.

7°/20°
dum.

9°/22°